Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea
Propunere de arestare preventivă admisă pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie
Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
În cursul zilei de ieri, 28 iunie 2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea a înaintat instanței competente referatul cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile față de un inculpat major, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Din probatoriul administrat în cauză de către Secția I Poliție Rurală Tulcea, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, a rezultat că în seara zilei de 26.06.2026, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în timp ce se afla la domiciliul concubinei sale, cu care inculpatul are o fiică în vârstă de 8 luni, în prezența mamei acesteia, a agresat-o fizic pe concubina sa, pe care a lovit-o cu pumnii, palmele și picioarele în spate și a apucat-o cu mâinile de gât, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de aproximativ 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Propunerea a fost admisă de instanță la data de 28.06.2026, inculpatul având mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
PRIM-PROCUROR,
IORDACHE MARIA-MANUELA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.