Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
BULETIN DE PRESÃ
În perioada 26 - 28 iunie a.c., polițiștii sibieni au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii abaterilor de la legislația rutieră, ocazie cu care au fost constatate 8 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 34 de permise de conducere (din care 12 pentru conducere sub influența alcoolului și 5 pentru depășirea vitezei regulamentare cu peste 50 km/h), au fost retrase 54 certificate de înmatriculare și au fost aplicate peste 656 de sancțiuni contravenționale (din care 105 pentru depășirea regimului legal de viteză și 73 pentru lipsa centurii de siguranță), în valoare de peste 285.303 de lei.
Exemple semnificative:
Cercetat pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier
La data de 26 iunie a.c., în jurul orei 13:45, în localitatea Porumbacu de Jos, s-a produs un eveniment rutier care s-a soldat doar cu pagube materiale, în care au fost implicate un autoturism și un tractor agricol care tracta o remorcă.
Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că șoferul tractorului agricol, un tânăr în vârstă de 21 de ani, domiciliat în localitatea Porumbacu de Jos, nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar remorca pe care o tracta era neînmatriculată sau neînregistrată.
De asemenea, în urma testării alcoolscopice a tânărului în vârstă de 21 de ani a rezultat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Avrig, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
*
Conducere a unui moped neînmatriculat
La data de 26 iunie a.c., în jurul orei 15:00, în municipiul Sibiu, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu - Biroul Ordine Publică au oprit pentru control un moped condus pe strada Bahluiului, de către un bărbat, în vârstă de 34 de ani, domiciliat în localitatea Cisnădie.
Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că mopedul condus de către bărbat nu este înmatriculat sau înregistrat.
Astfel, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
*
Depistați fără permis, conducând mopede neînmatriculate
La data de 26 iunie a.c., în jurul orei 18:35, în municipiului Sibiu, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu - Biroul Ordine Publică au oprit pentru control un moped condus pe strada Șoseaua Alba Iulia, de către o femeie, în vârstă de 31 de ani, domiciliată în municipiul Sibiu.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că femeia nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, s-a stabilit faptul că mopedul condus de către femeie nu este înmatriculat sau înregistrat.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
*
La data de 27 iunie a.c., în jurul orei 15:30, în municipiului Sibiu, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu - Biroul Ordine Publică au oprit pentru control un moped condus pe strada Viilor, de către un minor, în vârstă de 14 ani, domiciliat în municipiul Sibiu.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că minorul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, s-a stabilit faptul că mopedul condus de către minor nu este înmatriculat sau înregistrat.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.