Comunicat de presă - Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara
Programul săptămânii 1 - 5 iulie, la Cinema Victoria
Premiere, proiecții speciale și discuții cu invitați - o săptămână plină la Victoria!
Un grup de adolescenți învață să fie independenți la premiera DE CAPUL NOSTRU, cel mai recent lungmetraj semnat de Tudor Jurgiu și premiat la Berlinale. Proiecția va fi urmată de un Q&A cu regizorul și actorii Denisa Vraja și Vlad Furtună.
Clandestin Cinema continuă seria proiecțiilor nocturne cu 22 MAI, un thriller psihologic despre vinovăție, urmat de o discuție cu Alex Boca.
Iar ORAȘUL PARALEL, o producție sensibilă a Asociației Diogene, va avea premiera la Victoria, în același timp cu cea de la Festivalul de Film din Ischia.
În continuare, poți vedea pe ecran horror-urile AICI MÃ SIMT ACASÃ și BACKROOMS: FÃRÃ IEȘIRE sau povești emoționante ca REȚETA FERICIRII și amuzante precum NUNTÃ CA-N BALCANI. Pentru cei mai mici dintre spectatori (dar nu numai), seria Disney Classics continuă cu neînfricata MULAN.
*
Programul săptămânii 1 - 5 iulie, la Cinema Timiș
Săptămâna aceasta la Timiș, programul se construiește în jurul unor întâlniri neașteptate: la cină, pe ecran și pe scenă.
Cu ocazia premierei INVITAȚIA VECINILOR, cel mai nou film al Oliviei Wilde, ai parte de un double bill cu filmul care a inspirat-o, comedia spaniolă DINEU CU VECINII DE SUS.
După una sau două cine 'copioase' în hohote de râs, ești invitat să te delectezi cu arta unuia dintre cei mai importanți artiști impresioniști, la proiecția PISSARRO, PÃRINTELE IMPRESIONISMULUI, din seria Mari pictori pe ecran.
Iar pe scenă, te poți bucura de un concert caritabil la chitară susținut de Erlend Krauser, membru al legendarei trupei Phoenix.
Mai poți descoperi în program cu ce preț vine îndeplinirea unei dorințe în OBSESSION sau cum are loc confruntarea cu forme de viață extraterestră în ZIUA ADEVÃRULUI.
*
Programul săptămânii 1 - 5 iulie, la Cinema Studio
Hot & cold - filme care aprind spiritele și apoi te răcoresc. Contrastul perfect te așteaptă săptămâna aceasta la Studio.
Programul PrideTM aduce pe ecran două proiecții speciale: THE BLOOD COUNTESS, cu Isabelle Huppert în rolul principal, prezentat de F-Sides Cineclub și urmat de o discuție cu actrița Christine Cizmaș, moderată de Andre Rădulescu de la Identity.Education, și documentarul INTERZIS, urmat de un Q&A cu regizoarea Anelise Sălan.
Cel mai recent film al regizorul Laszlo Nemes, ORFAN, spune povestea unui băiețel rămas fără tată care se străduie să-și regăsească identitatea, după revolta maghiară din 1956.
Iar pe terasă, focusul Umor nordic te ajută să evadezi de căldura din oraș, cu patru comedii servite la rece, în stil scandinav, printre care două cu Mads Mikkelsen: recent lansatul ULTIMUL VIKING și deja celebrul ÎNCÃ UN RÂND.
*
Programul săptămânii 3 - 5 iulie, la Cinema Johnny
Din Polonia până la Paris, din jungla Indiei până pe platourile înghețate ale Tibetului, săptămâna aceasta la Johnny călătorim prin lumi cât se poate de diverse.
COLD WAR spune o poveste de dragoste aproape imposibilă, plasată între Polonia stalinistă și Parisul boem, care a cucerit în 2018 juriul de la Cannes și a fost distins cu Premiul pentru cea mai bună regie.
Disney Classics continuă cu o animație muzicală care este cunoscută în lumea întreagă - CARTEA JUNGLEI, inspirată din povestirile lui Rudyard Kipling, în varianta dublată.
Seria Natură pe ecran păstrează registrul faunei cu proiecția LEOPARDUL ZÃPEZILOR, un documentar despre căutarea acestui animal scump la vedere, pe platoul tibetan.
Iar pentru că vara aduce cu sine nu doar soare, ci și mici neplăceri de sezon, seria de ateliere interactive pentru părinți denumită HOMEOPATIA ȘI POVEȘTILE COPILÃRIEI începe cu o întâlnire dedicată accidentelor din vacanță în care Roxana Radu, medic primar pediatru, va vorbi despre soluții practice pentru pentru înțepături de insecte, lovituri, insolație sau arsuri solare.
Intrarea este liberă!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.