Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba
Reținut pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere
La data de 27 iunie 2026, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din localitatea Daia Română, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.
În după-amiaza zilei de 27 iunie 2026, în jurul orei 17.36, polițiștii rutieri au oprit, pentru control, pe Bulevardul Republicii, un autoturism condus de bărbatul, în vârstă de 39 de ani.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0.84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ulterior, la ora 20.05, polițiștii au oprit, pentru control, pe strada Emil Racoviță, autoturismul condus de bărbatul de 39 de ani, acesta având dreptul de conducere suspendat.
Astăzi, 28 iunie 2026, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia în vederea dispunerii măsurilor legale.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.
-
Infracțiuni rutiere
La data de 27 iunie 2026, în jurul orei 07.20, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit, pentru control, pe DN 1, la kilometrul 387+500 de metri, pe sensul de mers Alba Iulia - Aiud, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din cartierul Micești, municipiul Alba Iulia.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0.59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
-
La data de 27 iunie 2026, în jurul orei 07.47, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, pe Bulevardul Încoronării din municipiu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din municipiul Alba Iulia.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0.61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ambele cazuri, cercetările sunt continuate.
-
Eveniment rutier
La data de 27 iunie 2026, în jurul orei 20.52, Poliția Municipiului Sebeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Valea Frumoasei din municipiu, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o femeie, în vârstă de 48 de ani, din orașul Cugir, în timp ce conducea un autoturism pe strada Valea Frumoasei, a surprins și accidentat o femeie, în vârstă de 71 de ani, din municipiul Tulcea, care se afla angajată regulamentar în traversarea străzii, prin loc marcat și semnalizat corespunzător.
În urma evenimentului rutier, femeia, în vârstă de 71 de ani, a suferit leziuni corporale, fiind transportată la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
-
Ucidere din culpă
La data de 25 iunie 2026, în jurul orei 16.19, Poliția Municipiului Aiud a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Ostașilor din municipiul Aiud, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din municipiul Aiud, în timp ce conducea un ATV care tracta o remorcă, pe strada Ostașilor, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din orașul Teiuș. Ulterior, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla parcat regulamentar.
În urma evenimentului rutier, bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș. Din nefericire, în seara zilei de 27 iunie 2026, acesta a decedat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
-
Informare pentru cetățeni
Începând cu data de 1 iulie 2026, testările privind cunoașterea regulilor de circulație, necesare pentru reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce, NU se mai susțin la Serviciul Rutier Alba.
Acestea se vor susține exclusiv la SPCRPCIV Alba, în incinta Mercur City Center, municipiul Alba Iulia, strada Tudor Vladimirescu, nr. 1.
Vă mulțumim pentru înțelegere!
-
Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!
Polițiștii rutieri acționează astăzi, 28 iunie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba.
Sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR folosește dispozitive radar, montate pe trepiede mobile. Acestea surprind, în timp real, vehiculele care depășesc limita legală de viteză sau care încalcă alte reguli de circulație.
Proprietarii vehiculelor vor primi un document la domiciliu și vor trebui să comunice, conform procedurilor legale, cine a condus autoturismul în momentul constatării contravenției.
Scopul implementării acestui sistem și al tuturor acțiunilor desfășurate de polițiști îl constituie prevenirea evenimentelor rutiere și protejarea tuturor participanților la traficul rutier.
-
Amplasarea radarelor în data de 29 iunie 2026
Drumul Național 1- Alba Iulia - Sântimbru -- Oiejdea - Galda de Jos - Teiuș - Aiud - Inoc - limită cu județul Cluj
Drumul Național 1- Sebeș - Cut - Cunța - limită județul Sibiu
Drumul Național 7 - Săliștea -- Șibot - limită cu județul Hunedoara
Drumul Național 67C - Sebeș -Petrești - Săsciori
Drumul Național 74 - Ighiu - Zlatna - Feneș - Abrud -- Bucium Cerbu
Drumul Național 75 - Câmpeni - Gârda - Arieșeni
Drumul Național 75 - Baia de Arieș - Lupșa
Alba Iulia - Bulevardul Încoronării - Bulevardului Ferdinand I - strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moților
Municipiul Sebeș - strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir - strada Victoriei
Ocna Mureș - Războieni - Noșlac
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.