Comunicat de presă - Uniunea Militarilor și Polițiștilor activi, în rezervă, în retragere și familiile lor 'Mihai Viteazul'
Gabriel Oprea: 'Drapelul național se află, pentru totdeauna, în inimile noastre'
Tricolorul a insuflat, dintotdeauna, românilor dragoste de țară, mândrie, dorința de unitate și independență. A dat militarilor români puterea de a-și servi Patria, uneori cu jertfa supremă, pentru libertatea și unitatea națională. Eroilor nostri, pe care nu îi vom uita niciodată, le aducem un pios omogiu în această zi deosebită.
Le mulțumim militarilor care își desfășoară, zi de zi, activitatea sub culorile Drapelului Național și reprezintă cu cinste România în misiunile desfășurate în țară și în străinătate. Ei sunt exemplul excepțional de dăruire, profesionalism și curaj, ei fac Tricolorul cunoscut și apreciat în întreaga lume.
Să nu-i uităm niciodata pe cei care și-au dedicat întreaga carieră slujirii Å¢ării sub Drapelul Tricolor și care continuă să se dedice Patriei, Onoarei, Demnității, ca militari în rezervă sau în retragere.
Drapelul Românesc trebuie sărbătorit an de an, iar noi am făcut-o de fiecare dată. În ziua de 26 iunie 2015, la Miercurea Ciuc, în cadrul unei ceremonii la care au participat peste 3000 de persoane și în prezența Gărzii de Onoare a Brigăzii 30 Gardă 'Mihai Viteazul', am transmis un mesaj de unitate și am arborat cel mai mare tricolor. Îndeplineam, atunci, funcția de premier interimar și tocmai susținusem cea mai importantă lege pentru sistemul de securitate națională, legea 223/2015, care a trecut prin Parlament fără niciun vot împotrivă și a fost ulterior promulgată de președintele României.
Tricolorul se află pentru totdeauna în inimile noastre, iar Sărbătoarea Zilei Drapelului Național este și va fi o zi deosebit de importantă pentru noi. La mulți ani tuturor românilor, de Ziua Drapelului Național!
Dumnezeu - Patrie - Familie - Onoare
General (r) Gabriel Oprea
Președinte Uniunii Militarilor și Polițiștilor activi, în rezervă, în retragere și familiile lor 'Mihai Viteazul' (UMPMV)
Președinte Partidului pentru Patrie, Militari, Politisti (PPMP, fost UNPR)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.