Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
Ziua Drapelului Național, sărbătorită la Ploiești!
Ziua Drapelului Național a fost celebrată, astăzi, pe esplanada Palatului Culturii, unde, în prezența militarilor Garnizoanei Ploiești, a avut loc ceremonia de binecuvântare și înălțare pe catarg a Drapelului României.
Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești.
Ziua Drapelului Național a fost celebrată în prezența viceprimarului municipiului Ploiești, doamna Zoia Staicu, a oficialităților locale și județene, precum și a militarilor Garnizoanei Ploiești.
Binecuvântarea și sfințirea Drapelului Național a fost oficiată de către un sobor de preoți.
Înălțarea Drapelului României pe catarg a fost realizată în cadrul unei ceremonii speciale, de către militarii din gardă. Cu acest prilej, s-a intonat Imnul Național al României.
Totodată, reprezentanții autorităților publice locale și județene au susținut alocuțiuni, în contextul acestei importante sărbători naționale.
Festivitățile s-au încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.
Ziua Drapelului Național al României este sărbătorită în fiecare an pe data de 26 iunie. Această sărbătoare a fost instituită oficial prin Legea nr. 96 /20.05.1998, pentru a onora tricolorul ca simbol central al identității statului român.
DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚÃ
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.