Comunicat de presă - Poliția Română
UPDATE / PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI ȘI DEȚINERE DE DROGURI PENTRU CONSUM PROPRIU
În urma activităților infracționale documentate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, au fost reținute 3 persoane, doi bărbați și o femeie (ambii de 26 de ani), cercetate pentru trafic de droguri de risc și instigare la trafic de droguri de risc.
Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în luna iunie 2026, un bărbat, de 28 de ani, i-ar fi instigat pe ceilalți doi, la transportarea a aproximativ 40 de kilograme de canabis, pe ruta Timișoara - Cluj Napoca, în vederea livrării acestora către alte persoane.
Astfel, la data de 10 iunie 2026, s-ar fi deplasat pe ruta menționată, având în autoturism mai multe pungi conținând drogul de risc și pe care le-ar fi remis, la o adresă din municipiul Cluj -Napoca, altor două persoane, cercetate în cadrul dosarului penal, aflate în prezent sub măsura arestării preventive.
De asemenea, pe întreg traseul urmat de către femeie, într-un alt autoturism s-ar fi aflat bărbatul, de 26 de ani, care i-ar fi asigurat protecția, ar fi asigurat paza locului în care ar fi avut loc livrarea efectivă a drogurilor și i-ar fi îndrumat pe cei doi, destinatari ai pachetelor cu canabis, către autoturismul acesteia.
Cele 40 de kilograme de canabis au fost indisponibilizate pe parcursul acțiunii din 11 iunie 2026.
La data de 25 iunie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus reținerea celor 3 persoane (doi bărbați și o femeie), pentru 24 de ore.
Astăzi, 26 iunie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș cu propunere de arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Link știre inițială-
https://politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/persoane-cercetate-pentru-trafic-de-droguri-si-detinere-de-droguri-pentru-consum-propriu
CENTRUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.