Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Interne
Ministerul Afacerilor Interne a marcat Ziua Drapelului Național prin recunoașterea meritelor angajaților săi
Cu prilejul Zilei Drapelului Național al României, Ministerul Afacerilor Interne a organizat o ceremonie dedicată recunoașterii profesionalismului, devotamentului și rezultatelor deosebite obținute de angajații instituției în îndeplinirea misiunilor încredințate.
Evenimentul s-a desfășurat la sediul Ministerului Afacerilor Interne și a reunit personal din structurile MAI, atât în format fizic, cât și prin videoconferință.
În cadrul ceremoniei, domnul Cătălin Predoiu, ministrul afacerilor interne a fost conferit embleme de onoare, plachete de onoare și diplome unor angajați care s-au remarcat, pe parcursul primelor cinci luni din acest an, prin implicare, responsabilitate și performanță în activitatea desfășurată în slujba cetățenilor.
În mesajul adresat celor distinși, ministrul Afacerilor Interne a subliniat semnificația profundă a Drapelului Național, arătând că acesta reprezintă nu doar un simbol al statului român, ci și expresia valorilor fundamentale pe care angajații Ministerului Afacerilor Interne le apără și le promovează în fiecare zi: onoare, responsabilitate, curaj, integritate și respect față de cetățeni.
Alegerea de a marca Ziua Drapelului Național prin recunoașterea meritelor profesionale ale angajaților reflectă convingerea că simbolurile naționale capătă cea mai profundă semnificație prin oamenii care le reprezintă cu onoare. Fiecare misiune îndeplinită cu responsabilitate, fiecare intervenție realizată în sprijinul comunității și fiecare gest de integritate contribuie la consolidarea încrederii în instituțiile statului și la reafirmarea valorilor pe care Drapelul României le întruchipează.
În această zi cu o puternică încărcătură simbolică, Ministerul Afacerilor Interne își reafirmă respectul față de toți cei care își desfășoară activitatea în slujba comunității și își îndeplinesc misiunea cu profesionalism și devotament, purtând cu onoare însemnele statului român.
La mulți ani Drapelului Național al României!
DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.