Comunicat de presă - Asociația Merci Charity Boutique
Împreună pentru sănătatea copiilor: la jumătatea acțiunilor de medicină dentară mobilă pentru copii din județele Timiș și Constanța
104 copii, 677 de intervenții stomatologice și 200.000 de lei investiți în sănătatea orală a copiilor din comunități vulnerabile
Asociația Merci Charity Boutique și Regina Maria - Rețeaua Privată de Sănătate anunță finalizarea intervențiilor medicale desfășurate în județele Timiș și Constanța prin care 104 copii au beneficiat gratuit de consultații și tratamente stomatologice. Comunitățile din Topalu (județul Constanța) și Cerneteaz (județul Timiș) au fost selectate în urma unei analize a nevoilor locale privind accesul la servicii de sănătate orală. În ambele localități, accesul la îngrijire stomatologică este redus, iar oportunitățile de prevenție și educație pentru sănătatea orală sunt limitate, ceea ce face ca intervențiile de tip caravană să aibă un impact semnificativ.
Alegerea acestor comunități a fost susținută și de colaborarea dintre Regina Maria - Rețeaua Privată de Sănătate și organizația Teach for România, care desfășoară activități la nivel local și cunoaște în profunzime contextul social și educațional al copiilor și familiilor din aceste zone. Prin rețeaua de profesori și parteneri locali construită de Teach for România, proiectul poate ajunge eficient la copiii aflați în situații vulnerabile, facilitând accesul acestora la servicii medicale și la informații esențiale pentru menținerea sănătății orale.
În perioada aprilie-mai 2026, cabinetul stomatologic mobil al asociației Merci Charity a ajuns în cele două comunități pentru a oferi acces la servicii medicale copiilor care întâmpină dificultăți în accesarea îngrijirii stomatologice. În total, au fost realizate 677 de manopere stomatologice, cu sprijinul a 21 de voluntari care au contribuit cu 288 de ore de activitate în teren. Rezultatele intervenției evidențiază atât impactul direct al proiectului, cât și nevoia continuă de servicii medicale în comunitățile vulnerabile.
În Timiș au fost tratați 50 de copii, pentru care au fost realizate 330 de intervenții stomatologice, cu o valoare totală a serviciilor de 94.592 lei. Pentru jumătate dintre beneficiari, aceasta a fost prima vizită la medicul stomatolog. Indicele de prevalență al cariei dentare identificat în rândul copiilor examinați a fost de 92%. La Topalu, 54 de copii au beneficiat de tratamente stomatologice gratuite, fiind realizate 347 de manopere, în valoare de 97.922 lei. Pentru unul din trei copii, experiența a reprezentat primul contact cu serviciile de medicină dentară. Indicele de prevalență al cariei dentare a fost de 96%, confirmând necesitatea continuării programelor de prevenție și tratament în comunitățile cu acces limitat la servicii medicale.
Având ca obiectiv facilitarea accesului la servicii medicale pentru persoanele aflate în situații de vulnerabilitate, cele două organizații promovează soluții inovatoare, precum unitățile medicale mobile, care contribuie la eliminarea barierelor generate de distanță, costuri sau lipsa infrastructurii. Acest parteneriat reflectă angajamentul comun pentru dezvoltarea unor intervenții cu impact real, bazate pe responsabilitate socială, solidaritate și implicare activă în sprijinul comunităților.
Programul 'Zâna Merciluță' este primul proiect de medicină dentară mobilă pentru copii din România și urmărește să reducă barierele de acces la servicii stomatologice pentru copiii din comunități vulnerabile, prin consultații, tratamente și activități de educație pentru sănătate orală.
Rețeaua de sănătate Regina Maria susține această inițiativă în acord cu misiunea sa de a investi în sănătate și educație, de a promova prevenția și de a contribui la construirea unor comunități mai sănătoase, mai reziliente și mai bine pregătite pentru provocările viitorului.
***
Despre Asociația Merci Charity Boutique
'Zâna Merciluță' este un proiect inovator în medicină care oferă acces la prevenție și tratamente stomatologice gratuite în cabinetele mobile al asociației, copiilor din medii defavorizate, cu dizabilități și boli cronice. În 11 ani, peste 12.000 de copii au primit îngrijiri gratuite și peste 18.500 de kituri de igienă orală au fost distribuite. Organizația a fost onorată cu premiul pentru Inovație în Medicina Mobilă 'Anthony Vavasis' al Mobile Healthcare Association.
www.zanamerciluta.ro
Despre Regina Maria - Rețeaua Privată de Sănătate
Rețeaua Privată de Sănătate REGINA MARIA este lider în calitatea serviciilor medicale din România, având grijă de sănătatea a peste 7,4 milioane de pacienți din întreaga țară. Prin cele 22 de acreditări internaționale obținute până în prezent, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.