logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Romfilatelia

Fii inteligent și spune NU drogurilor!

Alăturându-se eforturilor și campaniilor Inspectoratului General al Poliției Române, care luptă, atât pe plan intern cât și internațional, pentru prevenirea și combaterea unui grav flagel - consumul și traficul de droguri, Romfilatelia și Poșta Română introduc în circulație vineri, 26 iunie 2026, emisiunea tematică de mărci poștale, 'Fii inteligent și spune NU drogurilor!'.

Emisiunea, ce are în componență o marcă poștală și un plic 'prima zi', este dedicată Zilei Internaționale Împotriva Consumului Și Traficului Ilicit De Droguri.

În fiecare an, la data de 26 iunie, Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (U.N.O.D.C.) marchează Ziua internațională împotriva consumului și traficului ilicit de droguri, în efortul de a crește nivelul de conștientizare a populației asupra puterii distructive a drogurilor și asupra responsabilității societății de a se îngriji de starea de sănătate a tinerilor.

Timbrul emisiunii filatelice, cu valoarea nominală de 9 lei, ilustrează într-o grafică sobră desene originale realizate de renumitul artist Dan Perjovschi și care au rolul de avertizare cu privire la pericolul degradării ființei umane. Acestora li se asociază sloganul campaniei Inspectoratului General al Poliției Române: 'Traficul de droguri distruge vieți!'. Mesajul transmis evidențiază efectele devastatoare ale traficului de droguri asupra indivizilor, familiilor și comunităților, constituind un puternic semnal de alarmă și un mijloc de promovare a mesajului preventiv în rândul publicului larg.

Cuvântul 'DROG', inserat în marca poștală, este reprezentat grafic într-o manieră fragmentată și instabilă, sugerând dezordinea și efectele distructive ale consumului de substanțe.
Litera 'O' este înlocuită de un simbol circular în care apare o formă asemănătoare unei seringi sau unui obiect rupt, semnificând pericolul și degradarea asociate drogurilor.

Grafica minimalistă obligă privitorul să descifreze mesajul, sporind impactul vizual și memorabilitatea acestuia.

Artistul însuși ne explică conceptul desenelor sale:

'De 35 de ani Dan Perjovschi desenează pe pereții marilor muzee și bienale de artă contemporana din lume, precum MoMA, Tate, Centre Pompidou, Bienala de la Veneția, Sydney, Sao Paolo, Documenta.

Desenele lui sunt politice, sociale, angajate. El nu înfrumusețează oase sau living room-uri și nici nu se lasă colecționat.

Stilul lui concis, direct, alb negru vine din Revoluție, Când scrii pe ziduri 'jos dictatura!' nu ai timp de culori și floricele... Mai vine din presa liberă a anilor ‘90 care, pentru prima dată, se tipărea fără cenzură, pe hârtie proastă și litere de plumb.

Perjovschi desenează timpul în care trăiește, tăios și cu umor. Desenul lui e text și textul e desen. Ceea ce face nu sunt caricaturi, nici graffiti, nici artă brută. El le numește editoriale vizuale. O întreagă carte comprimată într-un desen sau un singur cuvânt.

DROG. O devine capul omului căzut, dependent. Omul care se duce la vale....'

Dan Perjovschi trăiește și lucrează la București și Sibiu. Din 1990 publică în Revista 22 primul săptămânal independent fondat în România după căderea dictaturii.

A primit premiul George Maciunas în 2004, premiul ECF Principesa Margriet, Amsterdam 2012 (cu Lia Perjovschi) și în 2016, premiul Rosa Schapire Kunsthalle Hamburg.

Perjovschi este laureatul Fundației pentru drepturile omului Gheorghe Ursu 1999 și al Galei Societății Civile CERE Participare 2016.

Romfilatelia mulțumește artistului Dan Perjovschi și Inspectoratului General al Poliției Române pentru colaborarea la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Emisiunea este disponibilă de vineri, 26 Iunie a.c., în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: https://romfilatelia.ro/store/

Afisari: 83

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.