Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
25 iunie 2026
Precizări de presă
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) are în atenție situația generată de cele două cutremure succesive de mare magnitudine care au avut loc în Venezuela, în data de 24 iunie 2026.
Până la acest moment, nu s-au primit notificări din partea autorităților locale cu privire la existența unor cetățeni români în rândul victimelor. Totodată, din datele preliminare disponibile, nu au fost înregistrate solicitări de asistență consulară.
MAE precizează că activitatea Ambasadei României la Caracas (Venezuela) este suspendată din anul 2020, asistența consulară și serviciile consulare fiind asigurate de către Ambasada României la Bogota (Columbia). Cetățenii români se pot adresa însă și ambasadelor României la Lima (Peru), Ciudad de Mexico (Mexic) și Havana (Cuba).
În acest sens, în vederea acordării asistenței și protecției consulare, cetățenii români sunt sfătuiți să apeleze numărul de urgență al Ambasadei României la Bogota: +57 316 449 5197 și/sau numerele de urgență ale Ambasadei României la Lima: +51 999 908 478, Ambasadei României la Ciudad de Mexico: +52 55 38 833 072 și Ambasadei României la Havana: +53 5 286 83 86.
De asemenea, MAE menționează că, în calitate de cetățeni ai Uniunii Europene, cetățenii români pot solicita asistență și protecție consulară, inclusiv eliberarea unui titlu de călătorie european (EU Emergency Travel Document - ETD) în vederea revenirii în țară, misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale statelor UE la Caracas, lista completă și datele de contact fiind disponibile la link-ul: https://www.eeas.europa.eu/sites/default/files/documents/20220815%20TEXTOWEB_MS_Diplomatic_Consular_Missions_Venezuela.pdf.
MAE monitorizează cu prioritate situația, misiunile diplomatice indicate fiind pregătite să acorde asistență și protecție consulară, dacă situația o va impune.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.