logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Asociația Culturală JazzUP

JazzUP Sea Fest revine la Constanța cu o lună întreagă de muzică, artă și experiențe culturale

Asociația Culturală JazzUP anunță organizarea celei de-a noua ediții a festivalului JazzUP Sea Fest, unul dintre cele mai importante proiecte culturale independente de pe litoralul românesc. Evenimentul se va desfășura în perioada 1 - 31 iulie 2026, în Constanța, și va transforma orașul într-o amplă scenă culturală dedicată muzicii, artelor vizuale, educației și patrimoniului local.

JazzUP Sea Fest este un festival multidisciplinar construit în jurul ideii că accesul la cultură trebuie să fie gratuit și deschis tuturor. De-a lungul celor nouă ediții, proiectul a reunit mii de participanți și a contribuit la dezvoltarea unei comunități culturale active, promovând dialogul între artiști, public și spațiul urban.

ARTUP - Arta iese în oraș

În perioada 1 - 31 iulie 2026, componenta ARTUP va aduce arta mai aproape de public printr-o expoziție desfășurată în zona Peninsulei Ovidiu. Vizitatorii vor putea descoperi lucrări originale de pictură și sculptură realizate de artiști români, expuse pe șevalete și socluri amplasate în spațiul public.

Un element special al ediției din acest an îl reprezintă prezentarea unor printuri ale lucrărilor din patrimoniul Muzeului de Artă Constanța, precum și amplasarea a zece reproduceri pe stabilopozii din fața Cazinoului Constanța, într-un proiect artistic care îmbină patrimoniul cultural cu unul dintre cele mai reprezentative peisaje ale orașului.

Concertele JazzUP

Seria principală de concerte va avea loc în perioada 2 - 5 iulie 2026 și va reuni artiști apreciați din zona jazzului și a muzicii de calitate:

- 2 iulie - Casa cu Lei - Duo Velvet: Eliza Pucheanu (pian) și Cristina Chitimia (soprană);

- 3 iulie - Piața Ovidiu - Sorin Zlat Band;

- 4 iulie - Piața Ovidiu - Medea Band - Tribut Maria Tănase;

- 5 iulie - Piața Ovidiu - Equinox Band și Iasmina Demir.

Momente artistice POP-UP pe Faleza Cazinoului

Pe parcursul celorlalte week-enduri din luna iulie, Faleza Cazinoului Constanța va găzdui o serie de intervenții artistice spontane și recitaluri în spațiul public. Programul va include recitaluri de pian, saxofon și vioară, sesiuni de pictură live, momente voce și clape, precum și alte surprize artistice dedicate publicului larg.

JazzUP Young - educație prin artă

În perioada 2 - 5 iulie 2026, componenta educațională JazzUP Young va oferi ateliere gratuite pentru copii și tineri, axate pe dezvoltarea creativității și descoperirea diferitelor forme de expresie artistică.

Participanții vor putea lua parte la activități de pictură, muzică, instrumente muzicale, coregrafie, film și alte ateliere educaționale și creative.

Un festival pentru întreaga comunitate

JazzUP Sea Fest se adresează unui public divers și multicultural, specific regiunii Dobrogea, reunind participanți din Constanța, Tulcea, Ialomița, Brașov și București. Festivalul atrage anual reprezentanți ai mediului de afaceri, antreprenori, oameni de cultură, diplomați, ambasadori, reprezentanți ai administrației publice, membri ai Casei Regale și invitați internaționali.

Prin amploarea și diversitatea activităților sale, JazzUP Sea Fest contribuie la promovarea patrimoniului cultural al Constanței, la dezvoltarea turismului cultural și la consolidarea imaginii orașului ca destinație culturală de referință la Marea Neagră.

Organizatorii se bucură să aibă alături, pentru ediția 2026, parteneri importanți precum Monsson Trading, UniCredit Bank, Orchid, Primăria Municipiului Constanța, AutoKlass, Radio Guerrilla, organizații și companii care susțin dezvoltarea unui proiect cultural cu impact regional și național.

Pentru informații actualizate despre program și activitățile festivalului, publicul este invitat să urmărească canalele oficiale JazzUP Sea Fest.

Afisari: 72

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.