Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad
Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Prin ordonanța din data de 23.06.2026 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul D.D.M., în vârstă de 24 de ani, din mun. Arad, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate, faptă prevăzută de art. 142 alin. (1) lit. c) din Legea 331/2024 privind Codul Silvic, cu aplicarea art. 145 alin. (1) lit. b) din Legea 331/2024, cu aplic. art. 77 lit. a) și d) C.pen. și furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și al oricăror alte produse specifice ale fondului forestier national, faptă prevăzută de art. 150 alin. (2) lit. c) din Legea 331/2024 privind Codul Silvic, cu aplicarea art. 145 alin. (1) lit.b din Legea 331/2024, cu aplic. art. 77 lit. a) și d) C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.
În esență, în sarcina inculpatului D.D.M. s-a reținut că în data de 20.06.2026, în calitate de pădurar în cadrul Ocolului Silvic Iuliu Moldovan, împreună cu inculpații A.E.N., I.M., M.I.I., B.A.P.F., a scos din rădăcini arbori din fondul forestier național situat pe raza loc. Sânpetru German, com. Secusigiu, jud. Arad, aflat în paza și administrarea Ocolului Silvic Iuliu Moldovan. Ulterior, inculpații au fasonat și au încărcat arborii într-o remorcă tractată de un tractor agricol precum și într-un atelaj hipo, arborii fiind sustrași de la fața locului în vederea însușirii pe nedrept a materialului lemnos rezultat. Valoarea totală a materialului lemnos este de 10.674,39 lei fără TVA.
Prin ordonanța procurorului de caz din data de 23.06.2026 față de inculpatul D.D.M. s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Inculpatului i s-a interzis ca pe perioada controlului judiciar să exercite meseria de pădurar în cadrul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvica Arad, Ocolul Silvic Iuliu Moldovan și să desfășoare activități specifice de pădurar pe teritoriul României.
Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.