Legea salarizării: între respectul pentru muncă și riscul unor noi nedreptăți

Noua lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice reprezintă una dintre cele mai importante reforme pe care România trebuie să le adopte în perioada următoare. Nu vorbim despre o simplă modificare de grile sau despre un exercițiu tehnic de reașezare a coeficienților, ci despre modul în care statul român își respectă angajații, despre echitatea dintre profesii, despre stabilitatea serviciilor publice și despre încrederea cetățenilor în instituții.

Consider că România are nevoie de o salarizare publică așezată pe principii clare: responsabilitate, complexitatea muncii, riscurile asumate, nivelul de pregătire, importanța socială a activității și performanța reală. Niciun domeniu esențial nu trebuie tratat superficial. Educația, sănătatea, administrația, ordinea publică, apărarea, justiția, cultura, diplomația, asistența socială, finanțele publice și toate celelalte servicii publice trebuie analizate cu atenție, pentru că fiecare dintre ele susține funcționarea statului român.

În educație, salarizarea trebuie să pornească de la recunoașterea rolului fundamental al profesorului. Nu putem cere performanță școlară, reducerea abandonului, adaptare la noile tehnologii și formarea unor generații pregătite pentru viitor, dacă profesorii sunt puși permanent în situația de a lupta pentru drepturi firești. Salariul profesorului debutant cu studii superioare trebuie să fie un reper de demnitate profesională, iar evoluția în carieră trebuie să fie motivantă.

În sănătate, reforma salarizării trebuie să reflecte responsabilitatea uriașă a celor care îngrijesc pacienți, salvează vieți și duc pe umeri presiunea zilnică a unui sistem aflat deja sub tensiune. Medicii, asistenții medicali, infirmierii, brancardierii, personalul auxiliar, personalul TESA și toți cei care țin spitalele în funcțiune nu pot fi priviți doar printr-o formulă bugetară. Munca în ture, gărzile, nopțile, weekendurile, sărbătorile legale și condițiile dificile din spitale sunt realități concrete care trebuie recunoscute corect.

Administrația publică centrală și locală are nevoie de oameni competenți, capabili să gestioneze proiecte, investiții, fonduri europene, servicii pentru cetățeni și proceduri administrative complexe. Dacă administrația este slăbită, întreaga societate resimte efectele: proiecte întârziate, servicii publice mai slabe, comunități blocate și cetățeni nemulțumiți.

În același timp, legea trebuie să respecte specificul profesiilor din ordine publică, apărare și siguranță națională, acolo unde riscul, disciplina, disponibilitatea permanentă și responsabilitatea față de siguranța cetățeanului fac parte din activitatea de zi cu zi. Polițiștii, militarii, jandarmii, pompierii, polițiștii de frontieră și personalul din sistemul penitenciar trebuie tratați cu respectul cuvenit unor profesii esențiale pentru statul român.

Noua lege a salarizării nu trebuie să pună profesorii împotriva medicilor, administrația împotriva polițiștilor, cultura împotriva justiției sau personalul auxiliar împotriva personalului de specialitate. România are nevoie de o lege care să recunoască rolul fiecăruia și să construiască un echilibru real între domenii.

De asemenea, dialogul social trebuie să fie substanțial, nu formal. Sindicatele, federațiile reprezentative, confederațiile sindicale și reprezentanții tuturor categoriilor profesionale trebuie consultați înainte de adoptarea deciziilor finale, nu doar informați după ce soluțiile au fost deja stabilite. O lege care afectează sute de mii de angajați și milioane de cetățeni care depind de serviciile publice nu poate fi scrisă în birouri închise și apoi prezentată societății ca un fapt împlinit.

Este necesară o analiză reală de impact, pe fiecare familie ocupațională, pe fiecare domeniu și pe fiecare categorie profesională. Trebuie văzut clar cine câștigă, cine stagnează, cine riscă să piardă, ce se întâmplă cu tinerii care intră în sistem, cu oamenii aflați la mijlocul carierei, cu personalul auxiliar, cu angajații din teritoriu și cu instituțiile care au deja deficit de personal.

Legea salarizării nu trebuie să fie o reformă împotriva angajaților publici. Ea trebuie să fie o reformă pentru un stat mai eficient, mai corect și mai respectuos față de propriii oameni. Statul nu funcționează doar prin clădiri, proceduri și organigrame, ci prin oameni: profesori, medici, asistenți, polițiști, militari, funcționari, grefieri, cercetători, artiști, diplomați, lucrători sociali și mulți alții care susțin, zi de zi, serviciile publice ale României.

O Românie puternică nu se poate construi cu angajați publici demotivați, cu profesioniști împinși să plece din sistem și cu instituții slăbite. O Românie puternică se construiește prin respect față de muncă, prin dialog social real și prin politici publice care așază omul în centrul deciziei.

Remus Lăpușan, deputat PSD