logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Asociația Lupii Tricolori

1 minut național de reculegere Duminică, 28 iunie ora 18:00. Comemorarea cedării Basarabiei și Bucovinei de Nord.

Invităm românii de pretutindeni să se oprească din activități și să țină 1 minut de reculegere Duminică, 28 iunie, ora 18:00, pentru raptul Basarabiei și Bucovinei de Nord. În București, îngenunchem la Statui, Piața Universității. Invităm grupuri de inițiativă să facă același lucru în piețele centrale ale altor orașe. Cedarea Basarabiei și Bucovinei de Nord pe 28 iunie 1940, în urma ultimatumului sovietic este una dintre cele mai tragice zile din istoria României. Evenimentul a condus la schimbarea granițelor naționale, pierderea a milioane de cetățeni, deportarea și deznaționalizarea acestora. Consecințele sunt vii și astăzi.

Pe 28 iunie 1940 s-a declarat zi de doliu național. Întreaga țară a păstrat un minut de reculegere. Toate clădirile au arborat drapelele tricolore îndoliate. La Palatul Regal, pavilionul a fost coborât în bernă. Tramvaiele, autobuzele, automobilele, de asemenea au pus stegulețe îndoliate. Iar în fața Palatului Regal, un grup de cetățeni a îngenuncheat timp de 1 minut, conturând cea mai reprezentativă imagine a acestui eveniment istoric.

În București, organizăm o comemorare publică, la Statui, Piața Universității, constând în:

1 minut de reculegere;

îngenuncherea de către cei doritori în onoarea celor dispăruți în acea zi;

discursuri din partea unor personalități relevante:

Marius Alexe, Asociația Lupii Tricolori

Av. Alexandru Surcel, Perspectiva Unionistă;

Deputat unionist Daniel Gheorghe;

Deputat unionist, basarabean, Alexandrin Moiseev;

Istoric Marius Diaconescu;

Pr. teolog Radu Preda;

Jurnalist Cristi Tabara;

Liliana Corobca, scriitoare si cercetătoare basarabeancă.

Nu vom tolera niciun fel de mesaje sau afișări xenofobe, iredentiste ori care îndeamnă la ură de orice fel.

Așteptăm bucureștenii să se alăture. Invităm românii de pretutindeni să țină 1 minut de reculegere la aceeași oră și să posteze pe rețelele de socializare. Invităm grupuri de inițiativă să organizeze același eveniment în alte localități.

Afisari: 99

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.