logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Asociația Culturală Kitharalogos

ANOTIMPURI/VIVALDI
Turneu național ROMANIAN GUITAR QUARTET

Cum ar fi dacă 4 chitariști ar reimagina și reinterpreta cele 4 Anotimpuri de Vivaldi? Dacă sunteți curioși, în perioada 25 iulie - 9 august, vă invităm la concertele din cadrul Turneului 'ANOTIMPURI' pentru a-i asculta pe cei 4 chitariști virtuozi din nou-înființatul Romanian Guitar Quartet. Vă veți bucura de o premieră absolută în spațiul muzical românesc, într-un periplu estival prin câteva dintre cele mai frumoase edificii arhitectonice din țară.

Asociația Culturală Kitharalogos propune o călătorie muzicală - 10 concerte în spații de patrimoniu, unde anotimpurile, asemenea lucrărilor lui Vivaldi, au lăsat în ziduri ecouri de primăveri abia născute, de triluri limpezi de păsări, de furtuni trecătoare de vară și de ierni aspre. De la repere emblematice precum Castelul Peleș, Palatul Brukenthal sau Palatul Culturii din Iași la locuri mai puțin cunoscute, precum Bisericile fortificate din Cincșor și Moșna, Sinagoga Mare din Rădăuți sau Cazinoul din Vatra Dornei, călătoria inițiată de cei 4 chitariști creează o punte între timpuri, unde culorile calde ale sunetelor freamătă între zidurile străvechi, iar spațiile prind viață în ritmul anotimpurilor.

Demersul asociației îmbină o abordare muzicală inedită cu promovarea și punerea în valoare a unor edificii cu valoare arhitectonică/istorică, atât cele din circuitul turistic, cât și locuri cu mai puțină vizibilitate care au nevoie de a fi promovate și descoperite. Astfel, pentru patru dintre acestea, enumerate mai sus, doi tineri cineaști vor realiza o serie de documentare, iar patru tineri compozitori selectați în urma unui apel național vor dedica o lucrare pentru cvartet de chitare și bandă fiecăruia dintre aceste spații.

Membrii ROMANIAN GUITAR QUARTET sunt:

- Dragoș Ilie, cel mai titrat și apreciat tânăr chitarist român, cu premii la cele mai importante concursuri la nivel internațional, partenerul de duo al violonistului Alexandru Tomescu.

- Costin Soare, unul dintre cei mai apreciați și activi muzicieni români, cu 15 turnee naționale și internaționale la activ, 4 CD-uri în portofoliu, care a colaborat cu nume importante ale scenei muzicale de la noi.

- Dan Alexandru Arhire, chitarist și cadru universitar ieșean, cu multiple apariții solistice pe scenele Filarmonicilor din țară și autor a două materiale discografice.

- Ioan Bănescu, recent nominalizat la categoria 'Interpretul anului' în cadrul Galei UCIMR, chitarist de forță cu o activitate intensă atît în zona solistică, cît și în cea camerală.

Detalii: www.anotimpuri.com
www.facebook.com/kitharalogos
www.facebook.com/anotimpuri.rgq

Traseul turneului:
25.07. Castelul Peleș / Sala Mare de Concerte, Sinaia, ora 15:30 , rezervări la peles.ro@gmail.com
26.07. Muzeul Brukenthal, Sibiu, ora 18
27.07. Biserica Evanghelică 'Sf. Margareta', Mediaș, ora 19
31.07. Biserica Fortificată din Biertan, ora 17
1.08. Biserica Fortificată din Cincșor, ora 18
2.08. Biserica Evanghelică din Rășnov, ora 19
4.08. Biserica Fortificată din Moșna, ora 18
7.08. Sinagoga Mare, Rădăuți, ora 19
8.08. Cazinoul din Vatra Dornei, ora 18
9.08. Palatul Culturii / Sala Voievozilor, Iași, ora 18

Organizator: Asociația Culturală KITHARALOGOS

Parteneri: Festivalul și Academia Icon Arts Transilvania; Asociația UCIMR (Uniunea de Creație Intepretativă a Muzicienilor din România); Muzeul Național Peleș; Muzeul Național Brukenthal; Biserica Evanghelică Sf. Margareta, Mediaș; Asociația Contrafort; Casa de Cultură, Rădăuți; Sinagoga Mare, Rădăuți; Asociația Klavier Art; Centrul Muzeal 'Cazinoul Băilor', Vatra Dornei; Complexul Național Muzeal 'Moldova', Iași; Asociația Grafoart.

Cu sprijinul: Tecnoservice Equipment SRL; Savvy Finance; Ansett Logistics; D'Addario; Oculooptic SRL.

Parteneri media: TVR Cultural, TVR Iași, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio România Iași, Radio România Brașov, RFI România, Radio Trinitas, Radio Clasic, Agenția de Carte.ro, Liternet.ro, BookHub.ro, Eveniment FM Sibiu, Sweet FM, Monitorul de Suceava, Cromtel TV, Radautiziar.ro, Viva FM, România Pozitivă.

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Afisari: 65

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.