logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor

Valeriu Munteanu (deputat AUR): 'Republica Moldova nu trebuie să rămână captivă în dosarul ucrainean. Reunirea cu România rămâne cea mai sigură cale spre Uniunea Europeană'

Deputatul AUR, Valeriu Munteanu, președintele Comisiei comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul României și Parlamentului Republicii Moldova, solicită ca aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană să fie realizată în urma reunirii cu România, singura cale strategică reală.

Parlamentarul atrage atenția că aderarea printr-un pachet politic comun cu Ucraina agreat de Bruxelles îngreunează parcursul european și îndeplinirea obiectivelor pentru autoritățile de la Chișinău.

'Evenimentele recente de la Bruxelles demonstrează încă o dată o realitate pe care autoritățile de la Chișinău trebuie să o privească cu maximă luciditate: menținerea Republicii Moldova într-un pachet politic comun cu Ucraina în procesul de aderare la Uniunea Europeană transformă parcursul european al Republicii Moldova într-un proces dependent de factori externi pe care Chișinăul nu îi poate controla.

La 23 iunie, Ungaria a blocat semnarea unei scrisori comune a statelor membre ale Uniunii Europene către Consiliul European și Comisia Europeană, document care ar stabi poziția comună a capitalelor europene pe subiectul calendarului negocierilor. Chiar dacă rezervele Budapestei sunt îndreptate în principal împotriva Ucrainei, efectele blocajului se răsfrâng automat și asupra Republicii Moldova, deoarece cele două state continuă să fie menținute în același pachet politic de negociere.

Acest episod nu este o excepție și nici un simplu accident de parcurs. El confirmă vulnerabilitatea formulei actuale în care Republica Moldova și Ucraina sunt tratate împreună în procesul de aderare. Astăzi poate fi Ungaria. Mâine poate fi un alt stat membru confruntat cu alegeri parlamentare, prezidențiale sau chiar locale. În tot mai multe țări europene apar forțe politice care privesc cu rezerve extinderea Uniunii Europene, iar aceste realități politice interne vor influența inevitabil procesul decizional de la Bruxelles.

În aceste condiții, obiectivul asumat de autoritățile de la Chișinău privind finalizarea negocierilor de aderare până în anul 2028 devine extrem de dificil de realizat. Fiecare nou blocaj demonstrează că Republica Moldova riscă să fie afectată nu doar de propriile performanțe, ci mai ales de disputele și sensibilitățile politice generate de dosarul ucrainean.

Mai mult, pe măsură ce războiul din Ucraina continuă din păcate, iar dezbaterea privind extinderea Uniunii Europene devine tot mai controversată în unele state membre, este de așteptat ca astfel de blocaje să se repete. Republica Moldova riscă să devină victima unei condiționalități politice informale: să avanseze doar atât cât sunt dispuse statele membre să avanseze și Ucraina.

Republica Moldova nu trebuie să fie ținută ostatică într-un proces asupra căruia nu are control deplin. Din acest motiv, Chișinăul trebuie să analizeze cu maximă seriozitate toate opțiunile strategice aflate la dispoziția sa.

Una dintre aceste opțiuni este reunirea cu România.

Reunirea reprezintă singura soluție care garantează integrarea deplină și ireversibilă a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, fără ani de negocieri și fără riscul unor blocaje generate de veto-uri sau schimbări politice în alte state membre. În plus, în România există un consens politic și societal larg privind dreptul românilor de pe ambele maluri ale Prutului de a decide împreună viitorul lor comun.

De aceea, consider că autoritățile de la Chișinău trebuie să continue parcursul european, dar în același timp să trateze reunirea cu România ca pe o opțiune strategică reală și să realizeze pași în acest sens. Evoluțiile recente de la Bruxelles demonstrează că această perspectivă trebuie analizată cu seriozitate, responsabilitate și viziune pe termen lung, în interesul cetățenilor Republicii Moldova și al viitorului națiunii române', a declarat deputatul AUR, Valeriu Munteanu, președintele Comisiei comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul României și Parlamentului Republicii Moldova.

Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor

Afisari: 81

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.