Comunicat de presă - Asociația Artis
Festivalul CineCopilăria revine la Buhuși cu cea de-a V-a ediție, pe 4 și 5 iulie 2026
O ediție cu Izabela Bostan,Vero Căliman, Laurențiu Damian, Vera Nacu
Buhușiul devine, pentru al cincilea an consecutiv, locul în care filmul, teatrul și jocul se întâlnesc pentru a celebra universul copilăriei. Festivalul CineCopilăria de Elisabeta Bostan, ajuns la ediția a V-a, va avea loc în perioada 4-5 iulie 2026, la Centrul Educațional Multifuncțional (CEM) Buhuși și în Amfiteatru (aer liber), oferind publicului de toate vârstele un program dedicat imaginației, educației prin artă și bucuriei de a petrece timp împreună.
La fel ca în edițiile precedente, ediția din acest an aduce în prim-plan moștenirea cinematografică a regizoarei Elisabeta Bostan, una dintre cele mai importante creatoare de film pentru copii din România. Publicul va avea ocazia să redescopere producții emblematice și să participe la întâlniri speciale dedicate operei sale.
Pentru prima dată la CineCopilăria de Elisabeta Bostan va fi prezentă actrița Vero Căliman, una dintre cele mai îndrăgite prezențe din universul dedicat copiilor, apreciată de mai multe generații de spectatori. Aceasta va susține un atelier interactiv de joacă părinte-copil, inspirat de universul cărții 'INIMiniMIOARA' și de valorile copilăriei promovate de filmele Elisabetei Bostan.
Vero Căliman, actriță: 'În Parcul Inimioarelor nu există grabă. Există timp de joacă, timp de ascultat și timp de stat unul lângă celălalt. Vă invit la un atelier părinte-copil inspirat de universul cărții «INIMiniMIOARA» și de copilăria pe care Elisabeta Bostan ne-a dăruit-o prin poveștile ei. O oră în care construim împreună o amintire pe viață.'
Andrei Giurgia, coordonatorul proiectului: 'CineCopilăria de Elisabeta Bostan':'La ediția din acest an ne-am propus să aducem și mai multe evenimente interactive dedicate copiilor și familiilor. Dincolo de proiecțiile de film, vrem să creăm contexte în care cei mici să participe activ, să descopere prin joc, teatru și dialog lumea poveștilor care au marcat generații. CineCopilăria este un festival care nu se rezumă la vizionare, ci invită publicul să trăiască experiențe împreună.'
Vasile Zaharia, primarul Orașului Buhuși: 'Ajuns la ediția a 5-a, festivalul contribuie la păstrarea și promovarea identității culturale locale, aducând în prim-plan valorile, tradițiile și oamenii care au marcat destinul acestei comunități. Dedicat legendarei regizoare Elisabeta Bostan, născută pe aceste meleaguri, festivalul nu este doar o celebrare a magiei cinematografiei românești, ci și un act vital de păstrare a identității locale în fața uniformizării moderne.'
Prin această nouă ediție, CineCopilăria își continuă misiunea de a aduce cultura cinematografică mai aproape de copii și familii, de a încuraja dialogul dintre generații și de a transforma experiența vizionării într-un prilej de învățare, joacă și descoperire.
Intrarea la toate evenimentele este liberă, în limita locurilor disponibile.
PROGRAMUL EDIȚIEI
Sâmbătă, 4 iulie 2026
15.00 - Copilăria pe scenă - Atelier interactiv de teatru cu actrița și regizoarea Vera Nacu
17:00 - Deschiderea oficială - Festivalul CineCopilăria, ediția a V-a
*discursuri inaugurale
*prezentare making of CineCopilăria, ediția a IV-a, 2025
*Interviu (rezumat) cu Elisabeta Bostan - realizator Andrei Giurgia, producție Cinemaraton 2022
17:30 - Năică și barza - (regia Elisabeta Bostan), 1966, scurtmetraj - Proiecție aniversară - 60 de ani de la lansare
Invitați: Izabela Bostan, Laurențiu Damian
18:00 - Amintiri din copilărie - (regia Elisabeta Bostan), 1964
Invitați: Izabela Bostan, Laurențiu Damian
19:30 - Spectacol interactiv cu actrița Vero Căliman - Eveniment desfășurat în aer liber, amfiteatru (atelier de joacă părinte-copil)
*Lansare de carte INIminiMIOARA în Colțul Îndoielilor. Ilustrații de Amandine Bănescu (editura For You)
Duminică, 5 iulie 2026
11:00 - Isprăvile lui Păcală - Un spectacol de Ana Hegyi și So Trupa
*Spectacol interactiv de teatru pentru copii
13.00 - Improvizația scenică și universul copilăriei - Workshop susținut de lect. univ. dr. Izabela Bostan (UNATC București)
15.00 - Zootropolis 2 - Zootopia 2 - (regia Jared Bush, Byron Howard), 2025 - 2D/Dublat - Proiecție de film pentru întreaga familie
DESPRE FESTIVAL
Festivalul CineCopilăria de Elisabeta Bostan este produs de Asociația Artis din Iași și organizat de Primăria Buhuși, orașul în care s-a născut regizoarea filmelor pentru copii, Elisabeta Bostan.
Organizator: Primăria Orașului Buhuși
Produs de: Asociația ARTIS
Susținut de: Cinemaraton
Cu sprijinul: Institutul Cultural Român, Uniunea Cineaștilor din România, DacinSara
Partener: Cărturești
Ne vedem la: Centrul Educațional Multifuncțional (CEM Buhuși) și în Amfiteatru (aer liber)
Parteneri media: Agerpres, Radio România Cultural, Radio România Iași, Viva FM, Itsy Bitsy, Plus TV Bacău, Radio Hit, Deșteptarea, Movie News.
Detalii pe:
Facebook: https://www.facebook.com/Cinecopilaria
Site: https://elisabetabostan.ro/
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.