Comunicat de presă - USLM
Am urmărit cu atenție declarația de presă a Ministrului Transporturilor și Infrastructurii, de săptămâna trecută, 'darea de seamă' față de situația transporturilor din România.
Față de cele expuse de către domnul ministru, nu ne exprimăm un punct de vedere, pentru că nu avem datele, dar față de cele declarate referitoare la metrou putem să spunem clar punctele noastre de vedere, deși am văzut schimbări clare în punctele dumnealui exprimate, în special pe cazul PESA.
Referitor la Metrorex este foarte clar că dl. Ministru nu a urmărit decât ținta unui punctaj politic, manipulând opinia publică cum că dânsul este reformator.
Ne menținem punctul de vedere că dl. Ministru a prezentat doar gargară, tipică USR. Nu 'pricepe' prea multe referitoare la Metrorex , ba putem spune că nu a priceput aproape nimic.
Afirmațiile dumnealui nu au acoperire în realitate. Ne-a surprins în primul rând că 'nu a închis bucla' și nu a definit clar cum se 'papă banii'. Normal, că nu a spus, pentru că ar fi ajuns la contractul de mentenanță al materialului rulant și s-ar fi ajuns la 'prietenul dumnealui' care a generat caietul de sarcini, astfel încât contractul să se 'indexeze' lunar cu un indice egal cu rata inflației.
Afirmațiile referitoare la mecanicii de tren, care 'doar plimbă' trenuri arată clar superficialitatea analizei dlui. Ministru. Cum să afirmi că sunt mulți mecanici de tren care nu fac nimic?
Îl informăm pe această cale că la Metrorex deficitul de mecanici este de peste 150 și mecanici ajutori. La acest moment sunt peste 10 000 de zile de concediu de odihnă neacordate mecanicilor de tren. Starea de oboseală a acestora s-a cronicizat.
Să nu uităm că Metrorex transportă OAMENI, peste 600 000 de călători pe zi.
Referitor la venituri extrabugetare, la Metrorex, din închirierea de spații comerciale, reamintim că tot un ministru USR a 'demolat' aceste venituri, fără să pună nimic în loc. Veniturile din
publicitate sunt și ele blocate, tot politic, prin blocarea legii metroului.
Metrorex produce venituri din publicitate, similar modelului STB, dar acolo nu sunt 'gargaragii' care să le blocheze.
Referitor la creșterea valorii călătoriei la metrou mai facem încă o dată precizarea: Creșterea valorii călătoriei era stabilită de Guvernul Bolojan, pentru că acesta nu și-a respectat semnătura din Contractul de Servicii Publice de Transport în care, pentru anul 2026 se obligă să plătească 1,270 milioane de lei compensație. Însă, Ministerul de Finanțe a alocat doar 750 de milioane de lei. Pentru a suporta această subcompensare Guvernul Bolojan a hotărât plata diferenței prin compensare din anii anteriori și creșterea valorii la 7 lei a călătoriei cu metroul.
Deci nu Metrorex și cu atât mai mult nu USLM au decis majorarea călătoriei cu metroul .
Dacă tot se da atât de 'voinic și de priceput', domnul minstru să aloce compensația conformă, să lase 'propaganda' și să facă ce trebuie să facă un ministru. Să se bată în guvern pentru fonduri. Că tot se vorbea de venituri din penalități, să se știe că Metrorex are dreptul să le ceară, le cere și începe procesul, nu înseamnă că mâine, au venit banii. Aceste venituri nu stopeaza obligația compensației de la Guvern.
ATENȚIE! Lipsa compensației duce la blocaj financiar și la penalități suplimentare. Poate ast pricepe și dl ministru.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.