Comunicat de presă - Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
UBB și Columbia University, partenere în programe avansate de formare profesională
Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin colaborarea cu Columbia Business School din cadrul Columbia University, a organizat cea de-a doua ediție a programului de tip executive education 'Strategic Governance and Board Leadership Program'.
Ceremonia de absolvire a avut loc vineri, 19 iunie 2026, la Columbia University (New York, SUA).
Programul se adresează specialiștilor cu experiență care fac parte sau urmează să facă parte din boardurile unor companii naționale/internaționale.
La această ediție au participat 13 specialiști din mari companii din țară, care se adaugă celor 11 absolvenți ai programului din ediția precedentă.
'Acest program confirmă faptul că educația executivă relevantă se construiește la intersecția dintre rigoarea academică, experiența internațională și responsabilitatea reală a deciziei. Parteneriatul cu Columbia University, Columbia Business School, oferă participanților acces la idei, studii de caz și analize economice avansate care pot schimba nu doar modul în care liderii înțeleg complexitatea, ci și felul în care acționează în interiorul ei. Valoarea programului devine cu adevărat vizibilă atunci când cunoașterea dobândită se întoarce în companii, prin decizii mai bune, guvernanță mai matură și instituții capabile să performeze sustenabil. Este o investiție în lideri, dar și în mediul de afaceri pe care aceștia îl modelează. Pornind de la experiența acestor ani, programul va continua și în anii următori', declară conf. univ. dr. Răzvan Mustață, Decanul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor.
Totodată, rectorul UBB, prof. univ. dr. psih. Daniel David, punctează că: 'Dinamica lumii în care trăim solicită o dezvoltare continuă a competențelor profesionale (upskilling), iar acest lucru se poate face mai ales în programe flexibile, structurate pe competențe specifice (microcredențiale/microcertificare). Colaborarea dintre UBB și Columbia University asigură dobândirea unor astfel de competențe într-un cadru academic-profesional calitativ de top, definit de modelul 'Ivy League'. Așa cum am declarat la Columbia University în cadrul ceremoniei de absolvire, prin astfel de demersuri, UBB și Columbia University își aduc contribuția nu doar la dezvoltarea profesională a unor cursanți de excepție, ci, prin asta, și la dezvoltarea economiei și la o societate modernă bazată pe cunoaștere'.
*
Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 445 de ani - 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe).
De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de mai mulți ani UBB ocupând primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.).
Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.
Direcția Comunicare și PR a UBB
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.