Răpirile internaționale de minori și vulnerabilitățile sistemului judiciar românesc: interesul superior al copilului riscă să fie eclipsat de incoerențe procedurale

Asociația 'Justiție pentru Minori' atrage atenția asupra unor vulnerabilități grave și persistente ale sistemului judiciar românesc în materia răpirilor internaționale de minori, vulnerabilități care riscă să transforme procedurile menite să protejeze copiii în surse suplimentare de traumă, insecuritate și nedreptate.

O analiză atentă a unei cauze recent sesizate Curții Europene a Drepturilor Omului scoate la iveală o realitate care nu mai poate fi ignorată. Dincolo de drama unei familii aflate de ani de zile într-un conflict transfrontalier, cazul relevă probleme structurale care afectează modul în care statul român gestionează unele dintre cele mai sensibile și complexe litigii existente în justiție: cele în care se decide viitorul unor copii.

În centrul acestor proceduri ar trebui să se afle interesul superior al minorului. În practică însă, de prea multe ori acesta pare să fie eclipsat de formalism, de abordări neunitare și de lacune procedurale care ridică serioase semne de întrebare cu privire la capacitatea sistemului de a răspunde exigențelor impuse de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de standardele europene în materia protecției copilului.

România este stat membru al Uniunii Europene și beneficiază de aproape două decenii de cadrul oferit de Directiva 2008/52/CE privind medierea în materie civilă și comercială. Cu toate acestea, în litigiile familiale cu puternic impact emoțional și psihologic asupra copiilor, medierea continuă să fie tratată mai degrabă ca o excepție decât ca un instrument real de prevenire și soluționare a conflictelor. În locul dialogului și al construirii unor mecanisme funcționale de coparentalitate, numeroase cauze evoluează spre confruntări judiciare interminabile, în care copilul devine, fără voia sa, principalul purtător al consecințelor.

La fel de îngrijorătoare este lipsa unei practici unitare privind ascultarea minorilor. În România anului 2026, un copil poate fi audiat într-o instanță în prezența unui psiholog, beneficiind de sprijinul unui specialist capabil să evalueze gradul său de maturitate și autenticitatea opiniilor exprimate, iar într-o altă instanță poate fi ascultat fără niciun fel de asistență de specialitate. În unele cauze, concluziile psihologilor sunt considerate esențiale. În altele, acestea lipsesc complet. În unele dosare, vocea copilului este analizată cu atenția pe care o impun standardele europene, iar în altele ea este redusă la un simplu element procedural.

Această lipsă de coerență nu reprezintă doar o simplă problemă tehnică. Ea afectează direct drepturile copiilor și generează riscul unor soluții radical diferite în cauze similare. Mai grav, transmite semnalul că modul în care este evaluată voința unui minor poate depinde mai degrabă de circumstanțele procedurale ale dosarului decât de existența unor criterii obiective și uniforme.

Un alt paradox al sistemului judiciar românesc privește specializarea instanțelor. În prezent, cauzele privind răpirile internaționale de minori sunt concentrate la Tribunalul București, tocmai pentru a asigura acumularea unei expertize specifice într-un domeniu extrem de sensibil. Însă această logică se oprește exact în punctul în care ar trebui consolidată. Dacă la nivelul instanței de fond există specializare, aceasta nu este dublată de existența unei structuri similare la nivelul instanței care exercită controlul judiciar.

Cu alte cuvinte, România a recunoscut necesitatea unei expertize speciale pentru judecarea cauzei în primă instanță, dar nu și pentru instanța care poate schimba radical soluția și poate dispune măsuri cu efecte ireversibile asupra vieții unor copii, respectiv la Curtea de Apel.

Această contradicție instituțională este greu de justificat într-un domeniu în care deciziile privesc destinele copiilor, relocări internaționale, relații familiale complexe, aspecte interculturale și aplicarea simultană a Convenției de la Haga din 1980, a Convenției Europene a Drepturilor Omului, a jurisprudenței Curții de la Strasbourg și a normelor europene în materie familială.

Mai mult decât atât, actualul cadru procedural generează situații îngrijorătoare, care ar trebui să preocupe întreaga societate, nu doar instituțiile responsabile ale statului. În realitate, în cauze cu un impact profund asupra vieții de familie, asupra echilibrului emoțional al copiilor și asupra relației acestora cu părinții lor, controlul judiciar efectiv este extrem de limitat. În practică, hotărâri care pot produce schimbări radicale și ireversibile în viața unor minori ajung să fie pronunțate fără existența unor mecanisme suficiente de corectare a eventualelor erori de apreciere, a deficiențelor procedurale sau a omisiunilor privind administrarea probelor.

Acesta este motivul pentru care discuția despre răpirile internaționale de minori nu mai poate fi redusă la o simplă dispută între părinți. Ea trebuie să se transforme într-o dezbatere națională despre capacitatea statului de a proteja efectiv copiii atunci când aceștia se află în centrul unor conflicte familiale complexe și dramatice.

Copiii nu sunt dosare. Nu sunt simple obiecte ale unor proceduri judiciare. Nu sunt probe și nici instrumente în conflictele dintre adulți. Ei sunt titulari ai unor drepturi fundamentale care trebuie respectate și protejate în mod efectiv.

Atunci când un copil este ascultat, dar opinia sa este ignorată fără o fundamentare suficientă, atunci când procedurile diferă de la o instanță la alta, atunci când specializarea se oprește la jumătatea drumului și atunci când garanțiile procesuale devin insuficiente în cauze cu efecte ireversibile, nu mai vorbim doar despre dificultăți administrative sau despre interpretări juridice diferite. Vorbim despre riscul ca interesul superior al copilului să rămână o formulă frumoasă în legislație, dar insuficient protejată în realitatea concretă a sălilor de judecată.

Asociația 'Justiție pentru Minori' consideră că a venit momentul unei reforme autentice în această materie, una care să așeze cu adevărat copilul în centrul procedurilor și să transforme principiul interesului superior al minorului dintr-o obligație declarativă într-o realitate efectivă a actului de justiție.

Pentru că într-o societate democratică, măsura adevăratei calități a justiției nu este dată de numărul dosarelor soluționate, ci de capacitatea acesteia de a-i proteja pe cei mai vulnerabili dintre noi.

Asociația 'Justiție pentru minori'

Iași, 19 iunie 2026