Comunicat de presă - Poliția Română
PERSOANÃ CERCETATÃ PENTRU VIOL ASUPRA UNUI MINOR ȘI PORNOGRAFIE INFANTILÃ
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 38 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de viol asupra unui minor și pornografie infantilă.
Din probatoriul administrat a rezultat faptul că, în perioada cuprinsă între luna septembrie 2023 și luna decembrie 2024, persoana în cauză ar fi determinat o victimă minoră (17 ani) să consume substanțe medicamentoase cu efect sedativ, anxiolitic și hipnotic asupra sistemului nervos, iar, ulterior, profitând de neputința acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința pe fondul consumului, ar fi întreținut, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, relații sexuale cu persoana vătămată minoră.
În acest context, persoana cercetată ar fi realizat fotografii cu telefonul mobil, în care ar fi surprins persoana vătămată în ipostaze sexuale explicite.
Totodată imaginile ar fi relevat și starea de vulnerabilitate fizică și psihică a victimei, cât și a unei alte minore, membră a familiei sale, determinate de administrarea substanțelor medicamentoase cu efect sedativ.
Astăzi, 17 iunie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea persoanei de 38 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de viol asupra unui minor și pornografie infantilă.
Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă a persoanei reținute, pentru 30 de zile.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.