logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor

Dan Dungaciu (prim-vicepreședinte AUR): 'AUR solicită Ministerului Afacerilor Externe să informeze public câți migranți ar urma să fie repartizați României în cadrul noului Pact european privind migrația și azilul'

Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, solicită clarificări urgente din partea Guvernului României și Ministerului Afacerilor Externe privind poziția oficială a statului român în privința pactului european privind migrația și azilul care a intrat în vigoare și care impune un mecanism de relocare a refugiaților.

'Din 12 iunie 2026, Pactul privind migrația și azilul începe să se aplice în toate statele membre ale UE. Românii trebuie să știe că acest Pact include și un mecanism așa-zis de 'solidaritate' care constă în cote obligatorii de refugiați pentru statele membre, respectiv relocarea unor migranți din țările din prima linie către alte state membre ale UE mai puțin afectate de valul migrator - România, printre ele! - , iar cele care refuză aceste cote vor trebui să plătească o contribuție de 20.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat sau să ofere sprijin operativ și tehnic.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Ministerului Afacerilor Externe și Guvernului României să prezinte de urgență poziția oficială a statului român cu privire la aplicarea noului Pact european privind migrația și azilul și să comunice transparent dacă există estimări sau angajamente referitoare la numărul de migranți care ar putea fi relocați în România.

Cetățenii României au dreptul să cunoască toate implicațiile deciziilor adoptate la nivel european și modul în care acestea afectează interesele naționale.

În acest sens, AUR solicită MAE să răspundă public la următoarele întrebări:

* Există estimări privind numărul de migranți care ar putea fi repartizați României în cadrul mecanismului de solidaritate prevăzut de Pactul european?

* Care este poziția oficială a Guvernului României cu privire la relocarea solicitanților de azil?

* Ce alternative sunt avute în vedere de autoritățile române, inclusiv contribuțiile financiare sau sprijinul operațional?

* Au fost asumate angajamente de către România în negocierile purtate la nivelul Uniunii Europene?

AUR consideră că orice decizie cu impact asupra securității, coeziunii sociale și resurselor publice trebuie să fie însoțită de o informare completă și transparentă a opiniei publice.

Românii au dreptul să știe ce obligații își asumă statul român și care sunt consecințele noului Pact european privind migrația și azilul. Solicităm Guvernului și Ministerului Afacerilor Externe să ofere răspunsuri clare și să nu lase loc speculațiilor', a transmis prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu.

Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor

Afisari: 50

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.