Comunicat de presă - Institutul Yunus Emre Constanța
Institutul Yunus Emre aduce ecoul poeziei lui Yunus Emre la Constanța
Institutul Yunus Emre invită publicul constănțean la o întâlnire specială cu universul poetic al lui Yunus Emre, una dintre cele mai importante personalități ale limbii și culturii turce.
Recitalul poetic va avea loc în data de 18 iunie 2026, joi, începând cu ora 17:30, la Muzeul de Artă Constanța. Artiștii Oana și Cezar Ghioca vor da culoare serii recitând poeziile lui Yunus Emre traduse în limba română. După recital, invitații vor avea ocazia să socializeze într-o atmosferă caldă și prietenoasă, savurând ceai și cafea turcească, alături de deserturi tradiționale specifice bucătăriei turcești.
Yunus Emre (1240-1320), poet și mistic sufit care a trăit în Anatolia, este considerat unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai poeziei populare cu caracter mistic. Prin limbajul său simplu, accesibil și liric, a contribuit la dezvoltarea tradiției poeziei în limba turcă în Anatolia, devenind o figură emblematică a înțelepciunii universale, ale cărei mesaje despre iubire, toleranță și umanitate continuă să inspire oameni din întreaga lume.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.