logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Opera Națională București

Ultimele bilete disponibile la Bucharest Opera Festival, la Carmen's Love Affairs, Faust, Cenușăreasa, Carmen, Adriana Lecouvreur și teatrul Noh japonez

După un prim weekend cu săli pline, festivalul continuă până pe 22 iunie la Opera Națională București

Bucharest Opera Festival 2026 continuă până pe 22 iunie la Opera Națională București, după un prim weekend în care toate spectacolele programate au entuziasmat publicul. Interesul spectatorilor se menține ridicat și pentru reprezentațiile din ultima săptămână a festivalului, pentru care ultimele bilete pot fi achiziționate online pe http://tickets.operanb.ro/ și de la casa de bilete a Operei Naționale București, în limita locurilor disponibile.

Ediția din acest an aduce în 12 seri pe aceeași scenă 1500 de muzicieni și personal tehnic, mai exact companii de operă, balet și teatru muzical din România și 5 țări din Europa și Asia - Italia, Polonia, Bulgaria, Republica Moldova și Japonia, oferind publicului bucureștean posibilitatea de a vedea producții care circulă rar în afara instituțiilor care le realizează.

Programul complet al festivalului poate fi consultat aici: https://operanb.ro/calendar/?luna=06&anul=2026.

Printre spectacolele pentru care biletele se apropie de epuizare se numără Carmen's Love Affairs, prezentat marți, 16 iunie, de Opera din Cracovia. Producția de balet pe muzica lui Bizet, Scedrin și Manuel de Falla propune o reinterpretare coregrafică a universului personajului Carmen.

Miercuri, 17 iunie, Orchestra Festivalului Puccini din Torre del Lago vine la București cu gala The Greatest of Puccini, dedicată unora dintre cele mai cunoscute pagini din creația compozitorului Italian, cu o galerie solistică impresionantă.

Joi, 18 iunie, Teatrul Național de Operă și Balet 'Oleg Danovski' din Constanța prezintă opera Faust de Charles Gounod, una dintre lucrările de referință ale repertoriului liric francez.

Vineri, 19 iunie, Opera de Stat din Ruse prezintă baletul Cenușăreasa de Serghei Prokofiev.

Sâmbătă, 20 iunie, Opera Națională Română Iași aduce la București Carmen de Georges Bizet, una dintre cele mai frecvent interpretate opere din lume.

Duminică, 21 iunie, Opera Națională Română Timișoara prezintă Adriana Lecouvreur de Francesco Cilea, titlu întâlnit mai rar pe scenele românești.

Festivalul se încheie luni, 22 iunie, cu prezența la București a Yamamoto Noh Theater din Osaka, care va prezenta spectacolul Noh in Resonance - Kiyotsune, o întâlnire cu una dintre cele mai vechi forme de teatru muzical din lume.

'Bucharest Opera Festival este primul meu proiect major ca manager. Este un proiect în care nu pot să spun că am crezut cu adevărat încă din primul an, dar acum este unul dintre cele mai importante proiecte anuale. Un festival de care îmi leg speranțe mari pe termen lung, un prilej de apropiere cu teatrele de operă din România, de apropiere cu colegii mei, manageri ai operelor din țară și bineînțeles un vehicul de diplomație culturală și soft power, prilej de a cunoaște oameni noi din lumea operei internaționale pe care îi invităm la București, o bucurie pe care încercăm să o aducem publicului în fiecare an și o posibilitate pentru ca acesta să cunoască nivelul la care se află alte opere din lume, repertoriul pe care acestea îl abordează, să facă anumite comparații între noi și ei. Asta este frumos în artă, aceste comparații nu se fac dintr-o perspectivă concurențială, sunt comparații de nuanță', spune dirijorul Daniel Jinga, directorul general al Operei Naționale din București.

Ajuns la cea de-a cincea ediție, Bucharest Opera Festival reunește în acest an 12 producții prezentate de companii din România și din străinătate, pe parcursul a 12 zile consecutive de spectacole.

Detalii pe www.operanb.ro

Programul ediției a V-a a Bucharest Opera Festival:

Joi, 11 iunie

Teatrul Național de Operă și Balet 'Maria Bieșu' din Chișinău
Piotr Ilici Ceaikovski - Iolanta

Vineri, 12 iunie

Opera Națională București
Gioachino Rossini - Bărbierul din Sevilla

Sâmbătă, 13 iunie

Orchestra de Cameră Radio
Francis Poulenc - Vocea Umană (operă în concert - semistaged)

Duminică, 14 iunie

Opera Maghiară Cluj-Napoca
Isaac Albeniz, Manuel de Falla, Jules Massenet - Iberica (balet)

Luni, 15 iunie

Teatrul National de Operă și Operetă 'Nae Leonard', Galați
Gioachino Rossini - Cenușăreasa

Marți, 16 iunie

Opera Cracovia / Opera Krakowska
Georges Bizet, Rodion Scedrin, Manuel de Falla - Carmen's Love Affairs (balet)

Miercuri, 17 iunie

Orchestra del Festival Puccini - Torre del Lago
The Greatest of Puccini

Joi, 18 iunie

Teatrul Național de Operă și Balet 'Oleg Danovski' Constanța
Charles Gounod - Faust

Vineri, 19 iunie

Opera din Ruse
Serghei Prokofiev - Cenușăreasa (balet)

Sâmbătă, 20 iunie

Opera Națională Română Iași
Georges Bizet - Carmen

Duminică, 21 iunie

Opera Națională Română Timișoara
Francesco Cilea - Adriana Lecouvreur

Luni, 22 iunie

Yamamoto Noh Theater Osaka
Noh in Resonance - Kiyotsune

https://youtu.be/8jUSNsOIu6k
(Spot Bucharest Opera Festival 2026)

https://youtu.be/8jUSNsOIu6k
(Filmul Bucharest Opera Festival 2025)

Partener cultural de mobilitate: Suzuki

Cu sprijinul: Promenada Mall Bucuresti, NEPI Rockcastle

Parteneri: Aqua Carpatica, Market Aroma, Yokko The Fashion Store, Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Cineplex, Imperia Club, Casa Espana, Sansha

Parteneri media: Digi24, Antena 3, România TV, TVR Cultural, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualități, RFI România, Romantic FM, Radio Itsy Bitsy, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro, Kudika, Garbo, Romania Journal, Grupul de Presă SEMNAL, Nine O'Clock, A7 TV, Ziarul Puterea, Mediatrust

Afisari: 77

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.