Comunicat de presă - Jandarmeria Capitalei
Miercuri, 17 iunie 2026, între orele 10:00-14:30, Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranță la nivelul Capitalei, respectiv pentru a asigura ordinea publică și protecția participanților la adunarea publică de protest organizată de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație 'SPIRU HARET' și Federația Națională Sindicală 'ALMA MATER.
Manifestația a fost declarată și avizată în cadrul Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din Primăria Municipiului București, astfel:
între orele 10:00-11:00, adunarea participanților în Piața Victoriei - alveola centrală;
între orele 11:00-12:00, adunare publică în Piața Victoriei - alveola centrală;
între orele 12:00-13:00, deplasare pe traseul: Calea Victoriei - Pod Națiunile Unite - Bd. Națiunile Unite - traversare Bd. Libertății - punct final alveolă Parc Izvor și Bd. Națiunile Unite ( segmentul cuprins între Bd. Libertății și Str. Izvor, sensul de urcare);
între orele 13:00 - 14:00, adunare publică în alveola Parc Izvor;
între orele 14:00 -14:30, defluirea totală a participanților.
Participanții la manifestație, care vor face deplasarea în mod organizat către București (cu autocare și microbuze), pot folosi ca loc de debarcare Parcarea din Alveola Kiseleff, stânga-dreapta. Accesul acestora se va face DOAR prin Șos. Pavel D. Kiseleff, dinspre Arcul de Triumf. Pentru locul de debarcare, accesați link-ul: https://maps.app.goo.gl/LgRWmEkgVoqgWjHX9
După debarcare, sub îndrumarea polițiștilor Brigăzii Rutiere, mijloacele de transport se vor deplasa pe traseul: Piața Victoriei - Str. Buzești - Str. Berzei - Parc Izvor. Parcarea acestora se va face în zona exterioară a Parcului Izvor, astfel:
pe Splaiul Independenței (latura cu Parcul Izvor); https://maps.app.goo.gl/Vt4UAvGNC7qSULB26
pe Bd. Libertății (latura cu Parcul Izvor, stânga-dreapta); https://maps.app.goo.gl/fA3t6Ab5dHyz1FDt9
în Parcarea de pe Bd. Națiunile Unite, intersecție cu Str. Bogdan Petriceicu Hașdeu; https://maps.app.goo.gl/NUFL9SToMv2cTjLC6
pe Calea 13 Septembrie (latura cu Academia Română). https://maps.app.goo.gl/HupMFc4Z2NgjFQry7
La final, îmbarcarea participanților se va face din locurile mai sus menționate.
Pentru ceilalți participanți, care vor face deplasarea către București cu autovehicule personale, recomandăm să parcheze în zone special destinate din proximitate, fără a afecta traficul rutier.
Accesul participanților în zona de desfășurare din Piața Victoriei se va face prin cele trei puncte de intrare:
https://maps.app.goo.gl/6VqDY8EWZLUWHpLPA
https://maps.app.goo.gl/wJ966TSRayn5xCZH6
https://maps.app.goo.gl/KuPz9NeammVrngBQ8
Brigada Rutieră informează că traficul rutier în Piața Victoriei va fi resistematizat în ziua protestului, prin asigurarea traficului pe două benzi de circulație pe sens, în fața Guvernului României.
Jandarmeria Capitalei va delimita o zonă de siguranță pe care jurnaliștii o vor putea folosi, în special pentru mijloacele auto, astfel:
în alveola media, dinspre Parcul Kiseleff, între orele 09:45-10:00; https://maps.app.goo.gl/3jJRbqjf9invFCPF7
în Parcarea de pe Bd. Națiunile Unite, intersecție cu Str. Bogdan Petriceicu Hașdeu. https://maps.app.goo.gl/NUFL9SToMv2cTjLC6
Organizatorul informează că va permite accesul la manifestație DOAR persoanelor sau grupurilor de persoane care fac parte din organizațiile sindicale. Astfel, vor fi permise doar sloganuri sindicaliste, iar, în caz contrar, jandarmii vor acorda sprijin organizatorului pentru îndepărtarea persoanelor semnalate de acesta.
În vederea desfășurării fără riscuri în planul ordinii și siguranței publice a manifestației, evidențiem obligațiile pe care organizatorul și participanții le au potrivit prevederilor art. 12 și art. 131 din Legea nr. 60/1991 (*republicată*) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare. Jandarmeria Capitalei recomandă persoanelor care vor participa la această manifestație, dar și celorlalți cetățeni, să manifeste înțelegere față de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicațiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură și să anunțe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial.
Participanții la adunările publice sunt obligați:
a) să respecte recomandările făcute de organizatorii adunărilor publice, împuterniciții acestora sau organele de ordine;
b) să se abțină de la acțiuni de natură a împiedica desfășurarea normală a adunărilor publice și să nu incite la asemenea acțiuni prin viu grai, manifeste sau alte mijloace audiovizuale;
c) să nu introducă sau să aibă, în timpul adunărilor publice, obiecte de natura celor prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. g) și j);
d) să părăsească imediat adunările publice sau locul unde acestea se desfășoară, când au fost somați de către organizatori, împuterniciții acestora sau organele de poliție;
e) să nu participe la adunări publice în stare de ebrietate, să nu consume și să nu distribuie băuturi alcoolice sau droguri.
De asemenea, din rațiuni de siguranță publică, recomandăm participanților să nu vină cu bagaje sau genți voluminoase.
Subliniem faptul că, potrivit prevederilor art. 39 din Constituția României *republicată*, mitingurile, demonstrațiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere și se pot organiza și desfășura numai în mod pașnic, fără nici un fel de arme. Totodată, potrivit prevederilor art. 57 din Legea Fundamentală, cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți.
Facem precizarea că, la locul de desfășurare, Jandarmeria Capitalei va avea echipe de dialog cu veste inscripționate, de culoare albastră, care au rolul de asigura dialogul permanent cu organizatorul și participanții la această adunare publică.
Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, este interzisă și constituie infracțiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru șocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acțiuni violente sau de tulburare a desfășurării normale a acestora.
Pentru prevenirea unor astfel de situații, pe traseele care converg către locul de desfășurare al adunării publice vor fi instituite dispozitive de prefiltrare, iar jandarmii vor legitima și controla doar persoanele care au asupra lor bagaje voluminoase. Această măsură are un caracter preventiv și este adoptată pentru protecția și siguranța tuturor participanților și a celorlalți cetățeni.
Potrivit prevederilor Legii nr. 60 din 1991 (republicată) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare, organizatorii adunărilor publice au obligațiile legale de a respecta condițiile de acces ale participanților la adunările publice, locul, traseul de deplasare și intervalul orar de desfășurare a acestora. Mai facem precizarea că, în conformitate cu prevederile art. 26, alin. (1), lit. g) din Legea
nr. 60/1991 (republicată) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare, organizarea sau participarea la contramanifestații desfășurate în același timp și în același loc cu adunările publice declarate, indiferent de modul lor de exprimare constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 de lei la 5.000 de lei.
În situația apariției unor persoane sau grupuri de persoane cu comportament agresiv, rugăm organizatorul, precum și pe ceilalți participanți de bună-credință, să se delimiteze de acțiunile acestora și să indice de îndată zona lor de manifestare forțelor de ordine prezente la fața locului, în vederea luării măsurilor legale care se impun.
Subliniem faptul că, în conformitate cu prevederile art. 11 din Hotărârea de Guvern nr. 859/2021 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor cu aeronave în spațiul aerian național, efectuarea de zboruri cu aeronave civile fără pilot la bord (tip dronă) deasupra municipiului București, fără deținerea autorizațiilor, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 de lei la 40.000 de lei. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 31 din 2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, cu modificările și completările ulterioare, fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2, lit. a), se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi. Ca măsură preventivă, pentru descurajarea și probarea eventualelor fapte antisociale care pot periclita caracterul pașnic al adunării publice, jandarmii vor efectua fotografii și filmări operative pe tot parcursul desfășurării evenimentului, cu mijloacele tehnice fixe/mobile din dotarea unității și vor monitoriza imaginile înregistrate prin intermediul sistemului urban de supraveghere video, conform cadrului legal în vigoare.
Jandarmeria București va asigura protecția tuturor persoanelor care aleg să-și exprime opiniile în mod pașnic. Astfel, facem apel atât la cei prezenți, cât și la ceilalți cetățeni să fie responsabili și îi asigurăm că siguranța lor este prioritatea noastră.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.