Comunicat de presă - Filarmonica de Stat 'Transilvania'
Vă invităm miercuri, 17 iunie 2026, de la ora 19:00, la Casa Libertății Religioase (Bd. 21 Decembrie 1989 nr. 14), pentru a participa la
recitalul susținut de tânărul violoncelist Jan Sekaci, unul dintre cei mai valoroși muzicieni români ai noii generații. Din programul serii vor face parte lucrări semnate de Hans Bottermund / Janos Starker, Johann Sebastian Bach, Alfredo Piatti și Zoltan Kodaly
Născut la Oradea și format în importante instituții de educație muzicală din Cluj-Napoca, București și Berlin, Jan Sekaci și-a construit deja un
parcurs artistic remarcabil. Laureat al numeroase concursuri naționale și internaționale, el s-a impus pe scenele europene prin talentul său
excepțional, rafinamentul interpretativ și maturitatea artistică.
Printre cele mai recente realizări ale sale se numără Premiul al III-lea la Concursul Internațional 'Domenico Gabrielli' (Berlin, 2025) și
câștigarea competiției 'New Hope Grand Prix', care îi va aduce oportunitatea de a concerta alături de toate cele 12 Filarmonici din România în stagiunea următoare.
În prezent, Jan Sekaci studiază la Universitatea de Arte din Berlin, la clasa profesorului Konstantin Heidrich, fiind bursier al unor prestigioase fundații muzicale germane și membru activ al ansamblului de muzică contemporană Boulez.
Vă așteptăm să descoperiți un artist aflat într-un moment deosebit al afirmării sale internaționale și să vă bucurați de o seară dedicată
excelenței muzicale.
Biletele online se pot achiziționa de pe site-urile entertix.ro (https://bit.ly/4ohqIUs) și myticket.ro. Biletele se pot cumpăra și de
la Agenția de Bilete a Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756-048.318) sau cu o oră înainte de începerea concertului, direct de
la locația acestuia, în limita locurilor disponibile.
Cu stimă,
Echipa Filarmonicii de Stat 'Transilvania'
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.