Comunicat de presă - Filarmonica George Enescu
Athenaeum Summer Festival 2026
Sâmbăta aceasta, Athenaeum Summer Festival 2026 dă startul verii cu muzică live pe Esplanada Ateneului Român
Primele concerte: ritmuri sud-americane, valsuri și hituri ABBA în variantă corală
Athenaeum Brass Orchestra va deschide pe 13 iunie Athenaeum Summer Festival 2026 (ASF 2026), cu un concert gratuit în aer liber, pe Esplanada Ateneului Român, care îmbină muzică de film, valsuri și ritmuri sud-americane, în timp ce al doilea concert, pe 17 iunie, va aduce sonorități nordice și hituri ABBA interpretate de Corul Filarmonicii sub bagheta lui Andrei Stănculescu, alături de invitați speciali.
ASF 2026 este festivalul organizat în fiecare vară de Filarmonica George Enescu, pentru a duce muzica la un public cât mai divers, inclusiv la spectatorii care nu vin de obicei în sălile de concert. Ediția din acest an, care se va încheia pe 28 iunie, va oferi publicului întâlniri muzicale diferite de cele ale Stagiunii Filarmonicii, dar cu muzicieni consacrați.
Concertul din 13 iunie, ora 20.00, pe Esplanada Ateneului este cu intrare liberă și fără înregistrare prealabilă. Pentru concertele din Sala Mare a Ateneului Român, biletele pot fi achiziționate online pe www.oveit.com sau direct la linkul https://oveit.com/hub/org/l7PDAr7y. Programul integral al ASF: https://www.filarmonicaenescu.ro/ro/evenimente?search=Athenaeum+Summer+Festival
13 iunie / ora 20.00 / Athenaeum Brass Orchestra / Dirijor Adrian Petrescu
Adrian Petrescu este prim-oboist al Filarmonicii George Enescu, dirijor invitat în stagiunile orchestrelor simfonice din țară și dirijorul permanent al formației camerale de suflători de alamă Romanian Brass Ensemble. Începând cu Stagiunea 2013-2014, este dirijor invitat permanent al Filarmonicii de Stat Moldova din Iași. Presa românească și cea internațională au scris cu entuziasm despre concertele artistului. Acesta este invitat frecvent al emisiunilor muzicale ale Radiodifuziunii și Televiziunii Române. Dirijorul este distins cu Ordinul Meritul Cultural decernat de Președinția României. Concertul din 13 iunie este realizat cu sprijinul Peroni Nastro Azzuro.
17 iunie / ora 19.00 / Northern Lights / Corul Filarmonicii George Enescu / Dirijor Andrei Stănculescu / Cvartetul de coarde Athenaeum / Solo violoncel Marin Cazacu
Publicul se va bucura de un solo special al violoncelistului Marin Cazacu, directorul general al Filarmonicii George Enescu, în lucrarea Serenity, pentru cor și violoncel de Ola Gjeilo.
Cel mai cunoscut dintre compozitorii nordici din programul concertului, norvegianul Ola Gjeilo este un foarte apreciat creator de muzică corală, scrisă frecvent în stilul minimalismului sacru, care se inspiră din Evul Mediu și Renaștere. În Serenity, versurile în limba latină laudă Nașterea Domnului în ieslea din Bethleem. Muzica surprinde atât măreția momentului, cât și intimitatea sa învăluită în mister. Sonoritățile celeste, angelice ale corului sunt însoțite de intervențiile meditative ale violoncelului, care parcă exprimă rugăciunea credinciosului, martor al evenimentului miraculos.
Din anul 1983, Marin Cazacu este solist concertist al Filarmonicii George Enescu și desfășoară o activitate intensă atât în România, cât și în Europa, Asia și cele două Americi, sub bagheta unor mari dirijori precum Ghennadi Rojdestvenski, Sergiu Comissiona, Cristian Mandeal, Lu Jia, Nanse Gum, Horia Andreescu, Antoni Ros Marba, Mendi Rodan, Misha Katz, Jean Perisson.
Cu o bogată experiență dirijorală, Andrei Stănculescu ocupă funcția de dirijor al Corului Filarmonicii George Enescu din ianuarie 2026. Printre realizările sale artistice se numără activitatea în calitate de dirijor al Corului de Cameră Preludiu - Voicu Enăchescu al Centrului Național de Artă Tinerimea Română; dirijor asistent al maestrului Michalis Economou, dirijor al Orchestrei Simfonice Radio din Grecia; dirijor invitat al Orchestrelor Naționale de Tineret ale României. Muzicianul este dirijor și fondator al Corului Rubato, cu care a realizat turnee în România și Elveția. Andrei Stănculescu este frecvent invitat să dirijeze numeroase filarmonici din România, iar la Opera Comică pentru Copii din București activează în calitate de dirijor invitat permanent.
Sponsori principali: Garanti BBVA, Rompetrol, RCI Holding / Sponsori: URSUS, ENEVO, Groupe SNEF / Susținători: Peroni Nastro Azzurro, PPC, Symphopay, Aqua Carpatica, Intercontinental
Parteneri media principali: RFI România; Radio România Muzical
Parteneri media: stirileprotv.ro, Radio România Cultural, Observator Cultural, Actualitatea Muzicală, Deutsche Zeitung Romania, PressHub
Partener artistic: Fundația Art Production / Partener comunicare: OMA Vision
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.