Comunicat de presă - Poliția Română
11 PERCHEZIȚII DOMICILIARE DESFÃȘURATE DE POLIȚIȘTI ÎN DOSARE PENALE DE EVAZIUNE FISCALÃ, FURT CALIFICAT ȘI NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ȘI AL MUNIȚIILOR
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 10 iunie a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov au pus în executare 11 mandate de percheziție domiciliară, în mai multe localități din județul Ilfov, precum și în județul Ialomița și municipiul București.
Activitățile sunt desfășurate în cadrul unor dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu și Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, ce vizează infracțiuni de evaziune fiscală, furt dintr-o societate comercială și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, deținerea fără drept de articole pirotehnice din categoriile supuse regimului materiilor explozive.
Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie-iunie 2019, în cadrul dosarului penal de evaziune fiscală, o persoană, de 38 de ani, ar fi omis declararea unor venituri și ar fi înregistrat în evidențele contabile achiziții fictive de deșeuri feroase și neferoase, cauzând un prejudiciu estimat la 689.788 de lei.
De asemenea, în perioada mai 2026 - prezent, persoanele cercetate ar fi deținut, fără drept, la domiciliile acestora, arme supuse autorizării, existând indicii privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, cercetările fiind în desfășurare sub supravegherea unităților de parchet competente.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.