Comunicat de presă - Poliția Română
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR, ÎN CADRUL OPERAȚIUNII JUPITER
Ieri, 9 iunie a.c., în contextul operațiunii Jupiter, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Urziceni.
Video- https://youtube.com/shorts/kOufsvnUHew
Activitățile au avut loc într-un dosar penal întocmit, privind infracțiunile de deținerea sau comercializarea de produse accizabile supuse marcării, precum și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada martie - iunie 2026, un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Urziceni, ar fi deținut și comercializat țigarete provenite din Turcia, fără timbru fiscal aplicat, atât la domiciliu, cât și prin intermediul unui punct de lucru al unei societăți comerciale.
În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 600 de țigarete fără timbru fiscal aplicat, precum și 1.568 de articole vestimentare și de încălțăminte susceptibile a fi contrafăcute, purtând însemne și inscripții ale unor mărci înregistrate, în valoare de aproximativ 470.400 de lei.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ialomița.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale necesare.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.