Comunicat de presă - Poliția Română
PERCHEZIȚII PE LINIA PROTECȚIEI MEDIULUI ÎN CADRUL OPERAȚIUNII JUPITER
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, ieri, 9 iunie, polițiștii de la Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, în Cochirleanca, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor la regimul deșeurilor.
Video: https://youtube.com/shorts/G9lu3OCBmB0?feature=share
Perchezițiile s-au desfășurat în baza autorizațiilor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat.
Din cercetări a reieșit că 4 reprezentanți ai unei societăți comerciale, o femeie și 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 47 de ani, din Cochirleanca, ar fi efectuat activități de dezmembrări de autovehicule în mod neautorizat, context în care piesele mașinilor ar fi fost depozitate necorespunzător, iar deșeurile rezultate din această activitate ar fi fost incendiate.
În urma perchezițiilor derulate în cursul zilei de ieri, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 49 de autovehicule în diferite stadii de dezmembrare și aproximativ 15.000 de kilograme de componente și piese auto, provenite din dezmembrări.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de eliminarea, deținerea, păstrare deșeurilor în afara spațiilor autorizate și incendierea oricărui tip de deșeu, substanță sau obiect, în vederea documentării întregii activități infracționale.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.