Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Dan Tanasă (deputat AUR): 'România are cel mai mare cost al datoriei publice din UE! Dezastrul poartă numele tuturor celor care au guvernat în ultimii 5 ani'
Deputatul AUR, Dan Tanasă, avertizează că România plătește cel mai mare cost al dobânzilor aferente datoriei publice dintre statele membre ale Uniunii Europene. Potrivit acestuia, țara noastră cheltuie mai mult din PIB pentru dobânzi decât pentru alte domenii vitale și strategice precum educația și sănătatea.
'România are cel mai mare cost aferent datoriei publice din Uniunea Europeană. Cel mai mare cost. Mai mare decât Franța, Germania sau Spania.
Hai să vorbim despre cifre, pentru că indiferent dacă îți iubești țara sau iubești bananele și blugii, cifrele sunt aceleași. România cheltuiește pe dobânzi aferente datoriei publice cel mai mult din Uniunea Europeană: 5,2% din PIB.
Pe educație, Guvernul 'pro-european' cheltuie mult mai puțin, doar 3,3% din PIB. Iar pe sănătate are cheltuieli comparabile cu cele pe dobânzi, care nu depășesc 6% din PIB', a declarat deputatul AUR.
Dan Tanasă acuză că guvernele din ultimii ani au crescut datoria publică cu aproape 124 de miliarde de euro.
'În 2020, datoria publică a României ajunsese la 100 de miliarde de euro. Astăzi, datoria publică a României a depășit 224 de miliarde de euro. 'Pro-europenii' au adăugat 124 de miliarde de euro în 5 ani', a subliniat acesta.
Potrivit deputatului AUR, tara noastră plătește cea mai mare rată a dobânzii din cauza deficitului bugetar, de 7,9%, provocat de partidele și politicienii care s-au aflat la putere.
'Și totuși, România este abia pe locul 14 din Uniunea Europeană ca mărime a datoriei publice raportat la PIB. Țări precum Grecia sau Italia au o datorie mai mult decât dublă față de a României: 140% din PIB față de doar 60% din PIB România. Dar cheltuiesc pe dobânzi mult mai puțin decât o face guvernul de la București. Oare de ce? Explicația este simplă.
Noi avem cea mai mare rată a dobânzii pentru că avem cel mai ridicat nivel al deficitului bugetar: 7,9% din PIB. Toate aceste cifre vorbesc despre un dezastru. Un dezastru care are vinovați cu nume și prenume: Bolojan, Iohannis, Orban, Cîțu, Ciucă, Nicușor, Ciolacu, Kelemen Hunor, Fritz, puteți să le spuneți cum vreți voi. Iar în spatele lor, pentru că ei sunt, în spatele lor sunt propagandiștii din presa sistemului: Digi, Antena, România, TV, HotNews, G4, B1. Ei sunt cei care vă terrorizează în fiecare zi cu rușii și legionarii, în timp ce România este jefuită.
Cum va arăta viitorul unei țări care cheltuiește pe dobânzi o dată și jumătate cât cheltuiește pentru educație?', a declarat deputatul AUR, Dan Tanasă.
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.