Comunicat de presă - Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România
Peste 1,15 milioane EUR ajung zilnic la români prin intermediul asigurărilor de viață
București, 9 iunie 2026: Asigurătorii din România au plătit, în medie, peste 1,15 milioane EUR în fiecare zi calendaristică a anului trecut către românii care au ales din timp să ia măsuri pentru protejarea stabilității financiare proprii și a familiilor lor. Astfel, valoarea totală a despăgubirilor achitate anul trecut a ajuns la peste 421 milioane EUR, în creștere cu 12% față de 2024.
Această evoluție confirmă faptul că tot mai mulți români aleg să se gândească din timp la viitorul lor financiar și al familiilor lor, prin încheierea unei asigurări de viață. Acest tip de produs poate oferi atât protecție, cât și posibilitatea de a economisi sau a investi. Într-un context macroeconomic marcat de incertitudini și presiuni asupra veniturilor populației, capacitatea de a face față unor evenimente neprevăzute devine tot mai importantă.
'Asigurările de viață reprezintă un sprijin financiar important oferit familiilor exact atunci când au cea mai mare nevoie. În același timp, vedem că nevoia de protecție financiară devine tot mai evidentă, mai ales într-un context economic volatil. Astfel, în medie, unei familii din România îi lipsesc aproximativ 165.400 lei pentru a face față unor situații dificile, precum un accident, o îmbolnăvire sau chiar decesul unui membru al familiei', a declarat Alexandru Ciuncan, Președinte & Director General UNSAR.
Pentru ca asigurările de viață cu componentă de protecție să fie accesibile unui număr cât mai mare de români, este important ca ele să fie susținute prin măsuri care să încurajeze responsabilitatea financiară, inclusiv prin instrumente adecvate, precum deductibilitățile fiscale.
'Bunăstarea înseamnă echilibru și siguranță în viața de zi cu zi, iar asigurările de viață reprezintă un mijloc de protecție adecvat. Pentru a crește nivelul de reziliență financiară, este nevoie de un efort comun - în care educația, prevenția, dar și instrumentele de sprijin, inclusiv cele fiscale, să aibă un rol esențial', a declarat Roxana Băluță, Specialist Asigurări de Viață și Sănătate & Coordonator Programe UNSAR.
Despre UNSAR
Înființată în 1994, UNSAR - Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 22 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni - Insurance Europe. Asigurările reprezintă un sector-cheie al economiei românești, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asigurătorii din România plătesc despăgubiri de 7,5 milioane EUR în fiecare zi calendaristică.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.