logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliția Română

PERCHEZIȚIE ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND INFRACȚIUNI DE POLUARE A MEDIULUI ȘI GESTIONAREA ILEGALÃ A DEȘEURILOR

În cadrul operațiunii JUPITER, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 9 iunie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș, Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Timiș și Agenției Naționale de Administrare Fiscală, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului.
Video: https://youtube.com/shorts/wASONJu0XXs?feature=share

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, începând cu anul 2018, un bărbat, de 42 de ani, din municipiul Timișoara, ar fi desfășurat activități de recondiționare și cosmetizare a autovehiculelor, fără respectarea prevederilor legale privind protecția mediului și gestionarea deșeurilor rezultate din aceste activități.

În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, piese și componente auto, precum și diverse categorii de deșeuri provenite din activitățile desfășurate, estimate la aproximativ 250 de kilograme.

Totodată, bărbatului de 42 de ani i s-a pus în vedere să ia măsuri de eliminare și gestionare corespunzătoare a deșeurilor descoperite, conform prevederilor legale în vigoare.

Bărbatul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș în vederea audierii.

De asemenea, reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control au efectuat verificări de specialitate, fiind aplicate măsuri conform competențelor legale.

Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de poluarea prin evacuarea cu știință în apă, aer sau sol a unor deșeuri ori substanțe periculoase și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, prevăzute de legislația privind protecția mediului.

Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș și al Serviciului Criminalistic.

Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii întregii situații de fapt și luării măsurilor legale care se impun.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Afisari: 38

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.