Comunicat de presă - Poliția Română
PERCHEZIȚII ÎNTR-O CAUZÃ PENALÃ CU UN PREJUDICIU DE 279.000 DE LEI
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, în această dimineață, 9 iunie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni, au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județele Ialomița, Brașov, Prahova și în municipiul București.
Activitățile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor, conform Legii 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Cercetările au evidențiat faptul că două persoane, în calitate de administratori ai unei societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul construcțiilor, ar fi reținut și nu ar fi plătit la bugetul general consolidat al statului, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență, 279.000 de lei, reprezentând impozite și contribuții.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.