Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor
COMUNICAT DE PRESÃ LUARE CONTROL JUDICIAR LUARE DE MITÃ POLIȚISTI FRONTIERÃ
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor aduce la cunoștința opiniei publice că, în cursul zilei de 08.06.2026, în cadrul operațiunii Jupiter, procurorii au dispus într un dosar penal având ca obiect fapte de corupție săvârșite de lucrători ai Poliției de Frontieră din cadrul S.P.F. Borș - I.T.P.F. Oradea, următoarele măsuri procesuale:
1. Efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul P.I., la data săvârșirii faptei plutonier adjutant șef în cadrul S.P.F. Borș, pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 6 și art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000. În esență, s-a reținut că, la data de 20.04.2025 (zi de Paști), în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în zona benzinăriei X din proximitatea fostului Punct de Trecere a Frontierei Borș 1, în echipaj cu un alt polițist de frontieră-inculpatul GORGAN SERGIU VASILE, ar fi primit suma de 100 de euro de la un apropiat al unui conducător auto, pentru a nu aplica sancțiunile contravenționale legale și pentru a restitui certificatul de înmatriculare al unei remorci care circula cu inspecția tehnică periodică expirată
2. Punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul GORGAN SERGIU VASILE, pentru săvârșirea a două infracțiuni de corupție, și anume luare de mită și complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 Cod penal raportat la art. 289 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 6 și art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000. Cu privire la fapta de luare de mită, se reține, în esență, că, la data de 20.04.2025, în timp ce își desfășura atribuțiile de serviciu în zona benzinăriei X din proximitatea fostului Punct de Trecere a Frontierei Borș 1, în echipaj cu suspectul P.I., ar fi participat la primirea sumei de 100 de euro din partea unei persoane venite în sprijinul unui conducător auto, suma fiind destinată evitării constatării și sancționării unei contravenții rutiere și restituirii certificatului de înmatriculare al unei remorci cu inspecția tehnică periodică expirată. Cu privire la fapta de complicitate la luare de mită, se reține, în esență, că, la data de 14.11.2025, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu la în zona fostului Punct de Trecere a Frontierei Borș 2 (Autostrada A3), în echipaj cu un alt agent de poliție de frontieră-inculpatul DULÃU ALEXANDRU, ar fi acceptat împărțirea sumei de 50 de euro primite de colegul de patrulă de la un conducător auto cetățean străin, sumă oferită în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Având în vedere natura și gravitatea faptelor imputate, precum și calitatea de polițist de frontieră în exercitarea căreia acestea ar fi fost săvârșite, față de inculpatul GORGAN SERGIU VASILE a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Pe durata controlului judiciar, acestuia i-au fost stabilite, între altele, următoarele obligații:
- să nu exercite activități specifice funcției de polițist de frontieră, în cadrul S.P.F. Borș sau în orice altă structură a Poliției de Frontieră;
- să nu comunice, direct sau indirect, prin niciun mijloc, cu ceilalți inculpați/suspecți din cauză și cu martorii - să se prezinte la organul judiciar ori de câte ori este chemat și să anunțe orice schimbare a locuinței.
Precizăm că urmărirea penală este în curs, cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei, identificării tuturor participanților și administrării întregului probatoriu necesar.
Facem mențiunea expresă că dispunerea efectuării în continuare a urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar nu înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.
Biroul de informare și relații publice Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.