Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad
Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Prin ordonanța din data de 08.06.2026 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Z.A.I., în vârstă de 50 de ani, recidivist, din jud. Arad, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prebăzută de art. 334 alin. (1) C. pen., conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. penal.
În esență, s-a reținut că în data de 07.06.2026, în jurul orei 15.00, inculpatul Z.A.I. a condus tractorul marca UTB, neînmatriculat, pe drumul județean 682 din loc. Fântânele, jud. Arad, deși avea permisul de conducere anulat și se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Având în vedere că inculpatul prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest tip Drager, rezultând o alcoolemie de 1,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În continuare, acesta a fost condus la Spitalul Clinic Județean Arad - Unitatea de Primiri Urgențe, fiindu-i recoltate probe biologice.
Astfel cum reiese din Buletinul de analiză toxicologică eliberat de către Serviciul de Medicină Legală Arad, la ora 15.45, inculpatul a avut o alcoolemie de 3,59 gr/l alcool pur în sânge, iar la ora 16.45 a avut o alcoolemie de 3,44 gr/l alcool pur în sânge.
Inculpatul a săvârșit infracțiunile care fac obiectul prezentului dosar în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind condamnat definitiv în trecut la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea unei infracțiuni de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, executarea acesteia fiind suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de 3 ani.
În data de 08.06.2026 Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, propunerea fiind admisă, pe numele acetuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.