logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași

Autovehicul în valoare de aproximativ 160.000 de lei, căutat de autoritățile din Belgia, descoperit la PTF Sculeni

Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit la controlul de frontieră și indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autovehicul care figura în bazele de date ca fiind căutat de autoritățile din Belgia.

În data de 07 iunie a.c., în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni-ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei un bărbat, în vârstă de 38 de ani, la volanul unui autovehicul, an fabricație 2023, înmatriculat în Belgia.

Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autovehiculului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figura în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Belgia.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, iar mijlocul de transport în valoare de aproximativ 160.000 de lei (peste 30.000 de euro), a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iași:
Comisar-șef de politie LAZÃR DENIS

Tânăr din Galați depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui tânăr care a fost depistat conducând un autovehicul care nu avea drept de circulație pe drumurile publice din România.

În data de 06 iunie a.c., în jurul orei 17.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un cetățean român, în vârstă de 25 de ani, care conducea un autovehicul, cu număr de înmatriculare specific Germaniei.

La controlul de frontieră, în urma verificării documentelor prezentate la control pentru vehicul, colegii noștri au constatat că acesta are atribuite numere de înmatriculare provizorii, cu valabilitate limitată, doar pe teritoriul Germaniei.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulație în România, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui:
Comisar de poliție MIRICÃ IRINA

Cetățean moldovean căutat de către autoritățile din Franța, depistat de către polițiștii de frontieră în PTF Oancea

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat un bărbat căutat de către autoritățile din Franța în vederea arestării.

În data de 06 iunie a.c., în jurul orei 03.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - ITPF Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în țară, un bărbat, cu cetățenie bulgară și Republica Moldova, în vârstă de 37 de ani, pasager într-un microbuz înmatriculat în Republica Moldova.

La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că pe numele acestuia există o alertă europeană de punere în aplicare a unui mandat de arestare, gestionată de către autoritățile din Franța, bărbatul fiind căutat în vederea arestării.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Galați în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Galați
Subcomisar de poliție RADU GEORGE

Purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iași
Comisar șef de poliție LAZÃR DENIS MIHAELA

Afisari: 61

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.