logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - SoNoRo Interferențe

Programul educațional SoNoRo Interferențe se va desfășura pentru prima dată în orașul Arad, la Casa Pianului 'Jacques Faix'

SoNoRo Interferențe, programul educațional al Festivalului SoNoRo, care a ajuns la ediția nr. 20, continuă în acest an cu un workshop la Casa Pianului 'Jacques Faix' din Arad, în perioada 8-14 iunie 2026. În cadrul acestui program prestigios, Aradul - orașul în care s-a născut Jacques Faix, primul fabricant de piane de pe teritoriul României - este gazdă pentru prima dată.

După o săptămână de studiu, bursierii vor concerta împreună cu maeștrii lor vineri, 12 iunie 2026, ora 19:00, la Ascent Group, și sâmbătă, 13 iunie 2026, ora 19:00, la Casa Pianului 'Jacques Faix'. Intrarea la primul concert este liberă, iar biletele pentru al doilea concert se pot achiziționa de pe Eventbook.ro.

Bursierii care vor participa la workshopul SoNoRo Interferențe din Arad vor studia sub îndrumarea maeștrilor Christoph Wyneken (violonist și dirijor, profesor la Academia de Muzică din Freiburg), Tomoko Akasaka (violistă și profesoară la Munster Musikhochschule), Răzvan Popovici (violist și profesor de violă la Conservatorul Regal din Anvers), Raphael Bell (violoncelist și liderul secției de violoncel a Orchestrei Simfonice din Anvers) și Nicolas Bringuier (pianist).

În programul concertelor de la finalul săptămânii de studiu se vor regăsi lucrări semnate de compozitorii Antonin Dvorak Robert Schumann, Felix Mendelssohn- Bartholdy, Piotr Ilici Ceaikovski și Joseph Haydn.

'Suntem foarte bucuroși că în această ediție aniversară, la 20 de ani de existență ai programului educațional SoNoRo Interferențe, organizăm pentru prima dată un workshop în Arad, la Casa Pianului 'Jacques Faix'. În definitiv, era un pas firesc și necesar, căci bursierii noștri vor studia în orașul în care a fost creat primul Conservator de pe teritoriul României și al șaselea din Europa, în anul 1883. Acest oraș este și locul în care s-a născut Jacques Faix - primul constructor de piane din România și unul dintre cei mai valoroși fotografi amatori ai începutului de secol XX. Cu un istoric atât de vibrant, workshopul SoNoRo Interferențe va dobândi și mai multă valoare, iar bursierii și profesorii care îi îndrumă vor fi inspirați de patrimoniul local și de moștenirea muzicală a orașului.

Le adresăm calde mulțumiri partenerului principal al programului, Institutul Cultural Român, lui Mihai Săcui, președintele Asociației 'Jacques Faix', și sponsorului local, Ascent Group' - a declarat Răzvan Popovici, inițiatorul programului SoNoRo Interferențe.

Bursierii care vor participa la acest workshop sunt următorii:
la vioară - Sofia Smărăndescu (Hochschule fur Musik, Theater und Medien Hannover, Germania), Olivia Croitoru (Hochschule fur Musik 'Carl Maria von Weber' din Dresda, Germania), Sebastian Manning (Preconservatory Academy of Music Institute of Chicago, S.U.A.) și Robert Tiutiuc (Liceul de Artă 'Ion Vidu' din Timișoara);
la violă - Mihai Todoran (Universitatea Națională de Muzică din București) și Ionuț Bârjovanu (Royal Conservatory din Anvers, Belgia);
la violoncel - Kirina Arnăutu (Colegiul Național de Muzică 'George Enescu' din București) și Cătălin Mihail Popa (Liceul de Arte 'Regina Maria' din Alba Iulia);
la pian - Ana-Sofia Cherecheș (Colegiul Național de Muzică 'George Enescu' din București) și Mark-Iosuah Lacatoș (masterand la Academia de Muzică 'Gheorghe Dima' din Cluj-Napoca și la Conservatorul Regal din Bruxelles).

*****

Casa Pianului Jacques Faix este un spațiu cu o poveste unică: aici a trăit și a creat primul fabricant de piane din România, Jacques Faix (1870-1950), cunoscut și ca unul dintre cei mai valoroși fotografi amatori ai începutului de secol XX. În saloanele sale se organizau serate muzicale de excepție, iar numele său era cunoscut în Viena, Budapesta și Praga.

Având un portofoliu impresionant de planșe fotografice inedite, premiate în cadrul expozițiilor internaționale, pianele realizate de acesta erau atât piese cu o sonoritate excepțională, cât și cu o valoare estetică vizuală, dată de elementele sculpturale și picturale specifice epocii.

Redescoperirea în 2020 a unui pian construit de Jacques Faix chiar în această casă a marcat începutul unei renașteri, iar Casa Pianului a redevenit un ferment cultural activ.

SoNoRo Interferențe, programul educativ al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, a luat naștere în România în anul 2007 și de atunci s-a extins și în alte țări europene, precum Italia (Arezzo și Montepulciano), Ucraina (Kiev), Germania (Bad Endorf, Neuwied și Traunstein) și Belgia (Conservatorul Regal din Antwerpen). Printre locurile în care workshopurile SoNoRo Interferențe s-au desfășurat în România, de-a lungul timpului, se numără: Portul Cultural Cetate, Casa Internațională a Artiștilor din Bușteni, reședința Băncii Naționale de la Păltiniș și Palatul Cantacuzino din Bușteni.

Mulți dintre câștigătorii burselor au obținut rezultate remarcabile și studiază în cadrul unor instituții prestigioase de muzică din Londra, Berlin, Viena, Zurich, Hamburg și București. Câțiva dintre bursieri au participat la concursuri importante din întreaga lume și au obținut rezultate remarcabile, câteva exemple în acest sens fiind reușitele lui Andrei Ioniță - Premiul I la secțiunea Violoncel a Concursului 'P.I.Ceaikovski' din Moscova (2015), a lui Ștefan Cazacu - Premiul al III-lea la secțiunea Violoncel a Concursului Internațional 'George Enescu' (ediția 2020-2021), a lui Valentin Șerban - Premiului I la secțiunea Vioară a Concursului Internațional 'George Enescu' (2021) sau a Mariei Marica - Premiul I la secțiunea Vioară a Concursului Internațional 'George Enescu' (2022).

Mai multe detalii despre programul de burse SoNoRo Interferențe sunt disponibile pe https://interferente.sonoro.org/.
Platforma culturală SoNoRo: http://www.sonoro.org/
Facebook: https://www.facebook.com/festivalulSoNoRo
Instagram: https://www.instagram.com/sonorofestival/
Youtube: http://bit.ly/SoNoRo_Festival

Partener principal: Institutul Cultural Român
Sponsor: Ascent Group
Partener: Casa Pianului 'Jacques Faix'
Partener de mobilitate: KIA
Partener de monitorizare: Klarmedia

Parteneri media: RFI România, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Zile și Nopți, Igloo, Zeppelin, Arhitectura, Ziarul Metropolis, Happ.ro, The Institute, Designist.ro, LiterNet.ro, IQads.ro, Promenada-Culturala.ro, Flawless.ro, Aiciastat.ro, BookHub, Palindrom.eu

Afisari: 62

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.