Comunicat de presă - Institutul Cultural Român
Institutul Cultural Român sprijină participarea poetului Claudiu Komartin la Festivalul Internațional de Literatură de la Cairo
Institutul Cultural Român, prin Direcția Relații Internaționale, în parteneriat cu Ambasada României în Republica Arabă Egipt, sprijină participarea poetului, traducătorului și editorului Claudiu Komartin la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Cairo, care se desfășoară în luna iunie 2026. Prezența scriitorului român în Egipt contribuie la consolidarea dialogului cultural româno-egiptean și la promovarea literaturii române contemporane în spațiul arab.
În cadrul Festivalului Internațional de Literatură de la Cairo, Claudiu Komartin, o voce de referință a generației sale, va susține în data de 9 iunie conferința 'Masters of a Dying Art: Notes on Poetry and Survival', dedicată rolului poeziei în societatea contemporană și modalităților prin care aceasta continuă să ofere forme de rezistență și expresie într-o lume aflată în continuă transformare. Evenimentul va reuni poeți, autori și profesioniști ai domeniului literar din Egipt, alături de invitați internaționali participanți la festival.
Programul va continua pe 15 iunie cu conferința 'The Professional Poetry: Refusing to Be Saved', găzduită de Departamentul de Literatură Străină și Departamentul de Traduceri ale Ain Shams University. În cadrul întâlnirii, Claudiu Komartin va aborda relația dintre creația poetică și mecanismele instituționale ale lumii literare contemporane, discutând despre independența discursului poetic și despre provocările asumate de scriitorii de astăzi. Evenimentul se adresează cadrelor universitare, studenților și cercetătorilor interesați de literatura contemporană și de studiile de traducere.
Seria de manifestări dedicate literaturii române se va încheia pe 22 iunie cu conferința 'Reading, Editing and Translating Poetry: Making the Impossible Sound Right' organizată de Al Araby Publishing, una dintre cele mai importante edituri literare din Egipt. Conferința va reuni editori, traducători literari, scriitori și reprezentanți ai principalelor instituții editoriale egiptene, oferind un prilej de reflecție asupra procesului de traducere a poeziei și asupra provocărilor editoriale implicate în transferul sensibilității poetice între limbi și culturi.
Claudiu Komartin este una dintre vocile reprezentative ale poeziei române contemporane. Poet, traducător și editor, a publicat numeroase volume de poezie, recompensate cu importante premii literare. Textele sale sunt incluse în antologii de referință din Europa, America de Nord și Orientul Mijlociu, fiind un vector major în promovarea literelor românești peste hotare.
Biroul de Presă al ICR
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.