Comunicat de presă - ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București
'Străzi Deschise - București': duminică, 7 iunie, Calea Victoriei redevine spațiu al comunității, culturii și întâlnirilor urbane
Calea Victoriei redevine zonă de promenadă, în cadrul 'Străzi Deschise - București', duminică, 7 iunie și aduce în prim-plan relația dintre locuitori și spațiul urban. Având ca temă 'București la scară umană - Microurbanism și arhitectură efemeră', ultima zi de weekend oferă participanților ocazia de a lua parte la un program artistic variat și de a explora orașul prin artă, dialog și noi perspective asupra spațiului public.
Dezbatere despre viitorul spațiului public
Momentul central al zilei va avea loc la Statuia Iuliu Maniu, duminică 7 iunie, începând cu ora 17:00, unde publicul este invitat la dezbaterea 'Microurbanismul și arhitectura efemeră: soluții reale pentru regenerarea orașelor sau intervenții temporare cu impact limitat?', moderată de Justin Baroncea (arhitect). Discuția va aborda una dintre temele relevante ale dezvoltării urbane contemporane: în ce măsură intervențiile temporare, proiectele de activare a spațiului public și arhitectura efemeră pot genera transformări durabile în viața orașului și în relația locuitorilor cu acesta.
Dezbaterea propune o reflecție asupra modului în care spațiile publice pot deveni mai accesibile, mai incluzive și mai bine conectate la nevoile comunității, pornind de la exemple și practici întâlnite atât în București, cât și în alte orașe europene.
Arta și orașul, în dialog pe Calea Victoriei
Duminică, de la ora 12:00, publicul este invitat la o sesiune de pictură pe pânză în aer liber, organizată de Asociația Artiștilor Plastici din București, care va transforma trotuarul din fața Muzeului Național de Artă al României într-un spațiu de creație și întâlnire între artiști și public. De la ora 15:00, iubitorii de istorie sunt invitați la turul ghidat 'De la Brâncoveanu la Carol al II-lea', susținut de istoricul și ghidul de turism Laurențiu Enache. Traseul propune o incursiune în istoria Bucureștiului, urmărind transformările politice, culturale și arhitecturale care au modelat orașul de-a lungul secolelor.
Siguranța în spațiul public, subiect de interes pentru comunitate
În a doua parte a zilei de duminică, Asociația Fără Umbre prezintă proiectul 'Safe Vibes', o inițiativă de informare și conștientizare dedicată siguranței în spațiile publice și la evenimente. Activitatea include demonstrații practice, prezentarea aplicației 'Safe Vibes' și dialoguri cu publicul despre comportamente responsabile și măsuri de siguranță în contexte urbane și culturale.
Calea Victoriei NU va fi pietonală sâmbătă, 6 iunie
În acest weekend, 'Străzi deschise - București' se desfășoară doar duminică.
Sâmbătă, are loc Crosul Național 'Ziua Olimpică', organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin Academia Olimpică Română, în parteneriat cu Primăria Capitalei. Pentru a nu pune presiune pe trafic, Calea Victoriei va rămâne deschisă circulației rutiere sâmbătă, 6 iunie.
Crosul se va desfășura pe traseul str. Alexandru Constantinescu - Piața Arcul de Triumf - bd. Pavel D. Kiseleff - str. Ion Mincu / str. Uruguay, iar traficul rutier pe Calea Victoriei nu va fi restricționat, aceasta putând fi tranzitată în condiții normale pe întreaga durată a competiției.
Program 'Străzi Deschise - București' - Duminică, 7 iunie
Tema: 'București la scară umană - Microurbanism și arhitectură efemeră'
12:00 - 20:00: Trotuar Muzeul Național de Artă al României - Pictură pe pânză în aer liber, Asociația Artiștilor Plastici în București
15:00 - 16:00: Traseu itinerant: Palatul CEC - Ateneul Român, Tur ghidat - 'De la Brâncoveanu la Carol al II-lea', cu: Laurențiu Enache (istoric și ghid de turism)
17:00 - 18:30: Statuia Iuliu Maniu - Dezbatere: 'Microurbanismul și arhitectura efemeră: soluții reale pentru regenerarea orașelor sau intervenții temporare cu impact limitat?', Moderator: Justin Baroncea, Invitat:Cosmin Gălățianu
18:00 - 22:00: Calea Victoriei nr. 87 - Safe Vibes: sesiune de informare și conștientizare privind siguranța în spațiile publice și la evenimente, demonstrații practice, prezentarea aplicației Safe Vibes, sesiune de dialog cu publicul și socializare, susținută de Asociația Fără Umbre
Acces liber
Participarea la toate activitățile din cadrul programului este gratuită.
Traseu și restricții de circulație
Calea Victoriei devine pietonală, duminică, 7 iunie, pe segmentul de drum cuprins între Bulevardul Dacia până la intersecția cu Splaiul Independenței, între orele 10:00-22:00, fără afectarea intersecțiilor. Traficul rutier se reia pe timpul nopții (duminică spre luni), de la ora 22:00. Se va permite traversarea pe Str. Știrbei Vodă, Str. C.A. Rosetti, Str. Dem I. Dobrescu, Str. Ion Câmpineanu, Bd. Regina Elisabeta.
'Străzi Deschise - București, Promenadă urbană' este un proiect al Primăriei Municipiului București.
Partener principal: Raiffeisen Bank România
Parteneri: NEPI Rockcastle, PPC România
Cu sprijinul: The Institute
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.