logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliția de Frontieră Română

Armă cu aer comprimat și muniție aferentă, descoperite de polițiștii de frontieră în zona Cargo a Aeroportului Cluj-Napoca

O echipă comună formată din polițiști de frontieră, inspectori vamali și echipaje canine a descoperit, în urma unor controale efectuate asupra unor colete sosite pe Aeroportul Cluj-Napoca, o armă cu aer comprimat, o lunetă și 1.000 de proiectile destinate acestui tip de armă

În data de 02.06.2026, o echipă mixtă formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali, alături de echipaje canine din cadrul Aeroportului Cluj-Napoca, a efectuat controale asupra unor colete, în zona Cargo, sosite din direcția Olanda.

La controlul efectuat, într-unul dintre coletele verificate, cu o greutate de două kilograme, a fost descoperită o armă cu țeavă lungă, calibrul 4,5 mm, o lunetă detașabilă, precum și două cutii metalice care conțineau câte 500 de proiectile fiecare, calibrul 4,5 mm.

Din verificări s-a constatat că pachetul a fost expediat de către o persoană juridică din Olanda către o persoană fizică din România.

În urma analizării caracteristicilor tehnice ale armei, există suspiciunea rezonabilă că aceasta face parte din categoria armelor neletale supuse autorizării conform prevederilor Legii nr.295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată.

Deoarece coletul nu era însoțit de documente din care să rezulte îndeplinirea condițiilor legale privind introducerea în țară, procurarea și deținerea armei, a fost întocmită lucrare penală, iar coletul a fost reținut în vederea continuării cercetărilor și a stabilirii situației de fapt.
Link articol: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i--43597.html

Afisari: 53

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.