Comunicat de presă - Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private
PALMED: Accesul egal la tratament trebuie garantat prin lege, nu limitat prin ordine administrative
Marți, 2 iunie, președintele CNAS, Horațiu Moldovan, a susținut public principiul accesului egal al pacienților la tratament, atât în sectorul public, cât și în cel privat, și a solicitat Parlamentului modificarea Legii nr. 95/2006 în acest sens.
Această poziție vine în contextul demersurilor PALMED pentru protejarea dreptului pacienților de a avea acces la îngrijire prin programele naționale de sănătate curative, indiferent de forma de organizare a furnizorului.
'Pacientul trebuie să aibă acces egal și direct atât la sistemul public cât și la sistemul privat pentru că CNAS este principalul reprezentant al asiguratului, nu al furnizorului public, nu al furnizorului privat iar lucrul acesta trebuie să se înțeleagă foarte bine și rog pe această cale Parlamentul să modifice acea prevedere astfel încât să existe acces egal atât la public cât și la privat, la fel cum astăzi există acest acces pentru Ambulatoriul de specialitate și nimeni nu se plânge, nu a murit nici sistemul public pentru că pacienții se diagnostichează sau se tratează la privat', a declarat Horațiu Moldovan pentru Cotidianul.
PALMED susține acest principiu și solicită modificarea cadrului legislativ astfel încât accesul pacienților la servicii medicale decontate să depindă de nevoia medicală și de capacitatea reală de a oferi servicii, nu de formule birocratice.
'Susținem principiul accesului egal al pacienților la servicii medicale decontate prin CNAS, indiferent dacă acestea sunt oferite în sectorul public sau privat. Este esențial ca acest drept să fie protejat în mod real. Solicităm Parlamentului modificarea prevederilor Legii 95, astfel încât pacienții să poată avea acces la îngrijire prin programele naționale de sănătate atât în sectorul public, cât și în cel privat, fără blocaje administrative care nu reflectă situația din teren.
În același timp, proiectul de Ordin CNAS aflat în transparență decizională merge în direcția opusă și riscă să limiteze accesul real al pacienților la tratament, motiv pentru care continuăm să solicităm retragerea lui și reluarea procesului de consultare', a declarat Cristian Hotoboc, președintele PALMED.
Pacientul nu trebuie să devină captiv unui sistem care îi spune unde are voie să se trateze, în timp ce accesul efectiv la servicii medicale rămâne limitat. România are nevoie de utilizarea integrată și eficientă a tuturor capacităților medicale existente, publice și private, în beneficiul pacientului.
Proiectul de Ordin CNAS limitează accesul pacienților la tratament
Proiectul de Ordin CNAS, publicat în transparență decizională, introduce un mecanism prin care accesul pacienților la servicii medicale furnizate în sistem privat și decontate din fonduri publice devine condiționat de gradul teoretic de ocupare sau de capacitatea raportată de unitățile sanitare publice.
În practică, această abordare transformă dreptul pacientului la tratament într-un algoritm administrativ care ignoră realitatea din teren: timpii de așteptare, lipsa personalului medical, întârzierile în diagnostic și imposibilitatea multor spitale publice de a prelua pacienții în timp util.
În ultimii ani, furnizorii privați au contribuit esențial la reducerea presiunii asupra sectorului public, la scurtarea timpilor de așteptare și la creșterea accesului la tratamente și investigații esențiale. Limitarea accesului la aceste servicii nu rezolvă problemele structurale ale sectorului public, ci riscă să le transfere direct asupra pacienților.
În sănătate, adevărata eficiență a utilizării fondurilor publice se măsoară prin accesul rapid al pacientului la diagnostic și tratament, nu prin restrângerea opțiunilor acestuia. Un pacient care așteaptă luni întregi pentru investigații sau tratament nu reprezintă o economie pentru sistem, ci un risc medical și social major.
PALMED atrage atenția că proiectul de Ordin CNAS ignoră indicatori fundamentali pentru evaluarea accesului real la servicii medicale:
- timpii efectivi de așteptare;
- listele de așteptare reale;
- capacitatea funcțională disponibilă;
- continuitatea tratamentului;
- deficitul de personal medical;
- numărul pacienților care nu pot fi preluați la timp;
- impactul întârzierii tratamentului asupra evoluției bolii.
În absența acestor criterii, mecanismul propus nu poate fundamenta o politică publică echitabilă și orientată către pacient.
PALMED solicită:
- retragerea imediată a proiectului de ordin;
- organizarea unor consultări reale și transparente cu toți actorii relevanți din sistemul de sănătate;
- modificarea legislației primare în Parlamentul României astfel încât dreptul pacientului de a accesa servicii medicale decontate să nu mai poată fi restrâns prin acte administrative secundare;
- introducerea în lege a principiului libertății de alegere a furnizorului de servicii medicale, în funcție de accesibilitate, disponibilitate și interesul medical al pacientului;
- definirea unor criterii obiective de evaluare a capacității reale de tratament, bazate pe acces efectiv și rezultate pentru pacient, nu exclusiv pe raportări administrative.
Sănătatea pacienților nu poate depinde de formule teoretice și de statistici administrative care nu reflectă realitatea din spitalele și din centrele medicale. Orice reformă autentică trebuie să pornească de la nevoile pacientului și de la accesul rapid la tratament, nu de la limitarea artificială a opțiunilor disponibile.
PALMED își reafirmă disponibilitatea pentru dialog instituțional, subliniind că soluțiile durabile trebuie construite împreună, în beneficiul pacienților și al sistemului de sănătate.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.