Comunicat de presă - Muzeul Național de Istorie a României
Donația Lucian Bute pentru MNIR
Muzeul Național de Istorie a României desfășoară o campanie de îmbogățire a patrimoniului cu ajutorul donațiilor primite de la mari sportivi, artiști și oameni de cultură ai României.
Marele pugilist Lucian Bute este primul sportiv care donează câteva bunuri legate de cariera sa impresionantă - campion național, medaliat la campionatele mondiale de amatori și campion mondial IBF la profesioniști.
Îi mulțumim pe această cale și invităm publicul să vadă, începând de astăzi, la muzeu, în cadrul expoziției Capodopere din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României: mănușa de box cu autograf, centura de Campion Național la Box din anul 1999, cupa pentru 'Cel mai tehnic pugilist' și două fotografii ale marelui campion.
*
Despre MNIR:
Muzeul Național de Istorie a României este una dintre instituțiile reprezentative ale culturii românești. Adăpostit într-o clădire monument istoric, denumită în trecut Palatul Poștelor, se află în cuprinsul vechiului centru istoric al Bucureștiului.
Muzeul a fost deschis pentru public în anul 1972 și prezenta, în cele peste 50 de săli de expunere, cele mai valoroase mărturii ale trecutului nostru - din cele mai vechi timpuri, până în perioada contemporană. Dacă la deschidere avea în colecție aproximativ 50 000 de bunuri culturale, acum, Muzeul Național de Istorie a României deține un patrimoniu mult mai bogat (incluzând peste 700.000 piese, un număr care sporește anual).
În prezent, Muzeul Național de Istorie a României prezintă publicului expozițiile permanente Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian și Lapidarium, precum și expoziții temporare cu tematică diversă, în Holul Central.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.