Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu
Educație pentru siguranță: pompierii au fost alături de elevii Școlii din Vărăști
Pompierii au fost, astăzi, alături de elevii Școlii Gimnaziale 'Prof. Lavric Artemon' din Vărăști.
Peste 400 de persoane - copii, părinți, cadre didactice și invitați - au participat, la un eveniment organizat de primărie în curtea unității de învățământ.
Cu acest prilej, salvatorii din cadrul Stației Colibași le-au prezentat o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, oferindu-le celor mici și tuturor participanților o experiență educativă și interactivă.
Pe parcursul activității, coordonatorul SMURD a susținut lecții de prim ajutor, iar pompierii le-au prezentat măsuri de prevenire a situațiilor de urgență și le-au explicat copiilor cum trebuie să reacționeze în cazul producerii unui incendiu.
Totodată, participanții au avut ocazia să descopere îndeaproape tehnica de intervenție și echipamentele utilizate în misiuni.
Astfel de activități au un rol esențial în educația preventivă, contribuind la formarea unor comportamente corecte în situații de urgență încă de la vârste fragede.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Link-uri utile:
https://fiipregatit.ro/ghiduri/cutremur-pregateste-copiii-4-1#pregateste-ti-copiii-inainte-de-un-cutremur-86
https://fiipregatit.ro/ghiduri/incendiu-pregateste-copiii-4-10#siguranta-la-incendiu-pentru-copii-45
Compartimentul Informare și Relații Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.