logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoaratul General al Poliției Române

UPDATE/PREJUDICIU DE PESTE 1,3 MILIOANE DE EURO ÎN URMA UNOR FURTURI DE MÃRFURI

În urma celor 38 de percheziții efectuate, în cursul lunii martie 2026, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prin metoda deturnării unor transporturi de marfă, cu prejudiciu rezultat, în urma verificărilor, de aproximativ 3.000.000 de euro (15.000.000 de lei), la data de 28 mai 2026, a fost dispusă reținerea altor două persoane.
Video- https://youtu.be/-BQKYn3Vi-0

Cele două persoane sunt cercetate pentru comiterea infracțiunilor de aderarea la un grup infracțional organizat și complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată.

Probatoriul administrat a arătat că persoanele în cauză, în schimbul unor sume de bani (procent din valoarea mărfii) ar fi primit, în diferite proporții, bunuri provenite din deturnarea transporturilor, în vederea valorificării lor.

La data de 28 mai 2026, au fost puse în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate aproximativ 40.000 de euro, 16.600 de lei, 265 de anvelope auto, 1.482 de machete auto, 20 de camere video cu termoviziune, 46 de aspiratoare, 29 de aparate de cafea și 32 de plite de inducție.

De asemenea, au mai fost descoperite și ridicate 21 de rutere, 362 de dispozitive sisteme supraveghere, 103 monitoare LED, 17 imprimante, 98 de aparate de spălat sub presiune, 19 roboți de bucătărie, 341 de aparate video recorder, două televizoare, două laptopuri, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă a uneia dintre persoanele reținute, pentru 30 de zile.

Față de cealaltă persoană, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Pitești au luat măsura controlului judiciar.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Afisari: 79

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.