Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Întrevederea ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, cu omologul indian, dr. Subrahmanyam Jaishankar
Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a avut, la 28 mai 2026, o întrevedere cu omologul indian, dr. Subrahmanyam Jaishankar, în marja reuniunii informale a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (Gymnich).
'România și India au atins pragul de 1,287 miliarde USD schimburi bilaterale în 2025, cu o tendință foarte bună de creștere de peste 20% față de 2024. Am promis anul trecut deblocarea comisiei mixte de cooperare economică, după 8 ani, și împreună cu Ministerul Economiei am reușit să aducem un nou dinamism relației. Accelerarea investițiilor în mai puțin de un an susține necesitatea pregătirii mediului economic din ambele state pentru valorificarea oportunităților generate de viitorul Acord de Liber Schimb UE - India, cu sprijinul misiunilor noastre diplomatice. Am apreciat contribuția ministrului Jaishankar privind abordările necesare la nivel diplomatic pentru eliberarea strâmtorii Ormuz', a declarat Oana Țoiu.
Este cea de-a patra întâlnire a celor doi miniștri de externe și discuția a fost axată și pe calendarul viitoarelor vizite în România, preconizate în acest an.
Întâlnirea a reconfirmat angajamentul comun pentru intensificarea dialogului politic la nivel înalt și aprofundarea cooperării multisectoriale, în vederea consolidării dimensiunii strategice a Parteneriatului Extins România-India.
Organizarea, la 26 mai 2026, la New Delhi, a reuniunii Comitetului Mixt de cooperare în domeniul apărării este, de asemenea, un rezultat al dinamizării relației bilaterale.
Cei doi oficiali au reliefat perspectivele favorabile de extindere a cooperării investiționale în domenii precum industria de apărare, energia regenerabilă, industria siderurgică, industria auto, producția de fertilizatori și infrastructura portuară.
Discuțiile au vizat, de asemenea, evoluțiile din Orientul Mijlociu, cu accent pe impactul asupra securității energetice și a proiectelor de conectivitate, inclusiv Coridorul Economic India - Orientul Mijlociu - Europa (IMEC), fiind abordate și inițiativele internaționale privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz.
Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-media
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.