logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița

Jandarmii ialomițeni vor fi la datorie pe perioada minivacanței din perioada 30.05-01.06.2026

Având în vedere minivacanța de 3 zile din perioada 30 mai - 01 iunie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta numărul efectivelor aflate în teren, jandarmii aflându-se la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică la evenimentele ce vor avea loc în spațiul public.

Pentru că perioada este marcată și de o importantă sărbătoare religioasă, Rusaliile, jandarmii vor fi prezenți în zonele din apropierea lăcașurilor de cult pentru a asigura un climat de ordine și siguranță. Totodată, se vor intensifica măsurile de patrulare în zona plajelor, gărilor, autogărilor, centrelor comerciale, discotecilor și în piețe, atât independent, cât și în regim mixt, cu structurile de poliție. Vom fi prezenți și alături de copii de ziua lor, la activitățile organizate de 1 Iunie.

Pentru a evita producerea unor incidente, Jandarmeria Ialomița face următoarele recomandări:

- Adoptați un comportament civilizat și evitați implicarea în conflicte de orice fel;

- Evitați aglomerația și acordați o atenție sporită modului de păstrare și asigurare a bunurilor și obiectelor personale;

- Dacă sunteți însoțiți de copii, aceștia să fie supravegheați cu atenție;

- Desfășurați activități de picnic doar în zonele special amenajate în acest sens și nu lăsați în urmă resturi menajere care dăunează mediului înconjurător;

- Dacă sunteți martorii unor fapte antisociale, apelați cu încredere la cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau la numărul unic de urgență

În această perioadă vor fi constituite subunități de intervenție care să fie în măsură să intervină pentru soluționarea unor situații deosebite ce pot apărea pe timpul executării misiunilor, dispozitivele de ordine publică având în vedere și prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe interzise.

Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul

Afisari: 69

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.