logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - ANCOM

ANCOM a găzduit Forumul pentru Comunicații Digitale și Media 2026

ANCOM a găzduit, în perioada 25 - 26 mai 2026, la Palatul Parlamentului, cu sprijinul Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor din cadrul Camerei Deputaților, prima ediție, organizată la București, a Forumului pentru Comunicații Digitale și Media 2026. Evenimentul s-a desfășurat sub egida Institutului Internațional de Comunicații (International Institute of Communications - IIC), una dintre cele mai importante platforme internaționale de dialog în domeniul comunicațiilor și politicilor digitale.

Forumul, deschis de președintele ANCOM, Valeriu Zgonea, și de directorul general al IIC, Lynn Robinson, a adus împreună reprezentanți ai autorităților de reglementare, factori de decizie politică, lideri ai industriei, mediul academic și membri ai societății civile din Europa Centrală și de Est, Caucaz și Asia Centrală.

Au mai susținut alocuțiuni președintele Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor din cadrul Camerei Deputaților, rectorul Universității Politehnica București, directorul Centrului Național Cyberint și directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică.

Evenimentul a constituit o platformă de dialog privind provocările și oportunitățile transformării digitale, de la dezvoltarea rețelelor digitale de nouă generație, conectivitatea prin satelit, reziliența cibernetică până la impactul inteligenței artificiale, reglementarea serviciilor digitale și viitorul sectorului media.

Teme-cheie pe agenda forumului

Pe parcursul celor două zile, experții au abordat principalii piloni ai economiei digitale:
- Conectivitatea viitorului: Au fost abordate perspectivele de dezvoltare a rețelelor 5G, interoperabilitatea infrastructurii și politicile de spectru necesare pentru reducerea decalajelor de conectivitate dintre mediul urban și cel rural. Discuția, moderată de vicepreședintele ANCOM, Pavel Popescu, i-a reunit pe președintele BEREC 2026, președintele autorității de reglementare din Turcia, precum și reprezentanții Digi Romania și Orange Romania.
- Integrarea comunicațiilor spațiale: Un punct central l-au reprezentat rețelele non-terestre și conectivitatea prin satelit, fiind analizată integrarea serviciilor prin satelit în politicile naționale de comunicații electronice. Au contribuit la discuții Vodafone Romania, Amazon, SpaceX, Agenția Spațială Română și ANCOM.
- Securitate și reziliență: În contextul cerințelor Directivei NIS2, discuțiile au vizat gestionarea riscurilor în lanțurile de aprovizionare și colaborarea transfrontalieră pentru protejarea infrastructurilor critice împotriva amenințărilor cibernetice complexe, amplificate de inteligența artificială. Panelul a reunit atât instituții precum DNSC, Centrul Național Cyberint, autoritatea de reglementare din Slovenia, cât și reprezentanți ai Cisco, Orange Romania și Universitatea POLITEHNICA București.
- Inteligența artificială: Participanții au analizat echilibrul dintre reglementare și susținerea competitivității ecosistemelor de inteligență artificială, precum și instrumentele necesare pentru supravegherea infrastructurilor critice, inclusiv centrele de date și tehnologiile cloud de înaltă performanță. În panelul moderat de Universitatea POLITEHNICA București au participat reprezentanți ai ICI București, Ericsson, Google, Nokia și ASRO. De asemenea, UiPath a evidențiat impactul noilor tehnologii asupra transformării proceselor de business și a modelelor operaționale, dar și rolul politicilor publice în sprijinirea inovației.
- Serviciile digitale: Autoritățile din Albania, Barbados, Norvegia și România, alături de Netflix, au împărtășit experiența din implementarea, respectiv aplicarea Regulamentului privind serviciile digitale (DSA), cu accent pe siguranța minorilor în mediul online.
- Concurența pe piețele digitale: Dialogul dintre Frontier Economics și președintele Consiliului Concurenței a analizat eficacitatea inițiativelor ex ante și ex post în raport cu caracterul global al marilor platforme digitale, precum și rolul cooperării naționale, regionale și internaționale în combaterea practicilor anticoncurențiale.
- Viitorul sectorului media: Discuțiile au vizat protejarea pluralismului media în contextul Regulamentului european privind libertatea mass-mediei (EMFA), combaterea dezinformării și alfabetizarea digitală, cu participarea TVR, Radio România, precum și a autorităților de reglementare în domeniul media din Columbia, Croația, Republica Moldova și România.

Forumul a debutat cu o masă rotundă dedicată autorităților de reglementare, prilej pentru un schimb de experiență privind adaptarea cadrului de reglementare la noile evoluții tehnologice și digitale.

Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe pagina de internet a IIC

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) este instituția care promovează interesele utilizatorilor de servicii de comunicații electronice, servicii poștale și servicii digitale în contextul tranziției la societatea Gigabit, prin valorificarea optimă a mixului de instrumente de administrare și reglementare aflate la dispoziția Autorității. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitați www.ancom.ro, infocentru.ancom.ro, www.portabilitate.ro și www.veritel.ro. Pentru a testa și monitoriza calitatea serviciului de internet, accesați www.netograf.ro. Pentru a consulta acoperirea cu semnal mobil a localităților, drumurilor naționale și județene din România, accesați www.aisemnal.ro.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.