Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași
Biroul de Informare Publică și Relații cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași este împuternicit să aducă la cunoștință opiniei publice următoarele: Prin referatul din data de 26.05.2026, emis de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, s-a solicitat arestarea preventivă a inculpatului P.D.C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:. În noaptea de 24.05.2026 - 25.05.2026, cu aproximație în intervalul orar 20:00 - 09:40, în timp ce se afla în locuința situată în mun. Iași, jud. Iași, numitul P.D.C., cu ajutorul unui obiect tăietor - înțepător (cuțit), a aplicat două lovituri, prin înjunghiere, în zona toraco-abdominală a numitei F.V., agresiune ce a condus la decesul acesteia.
Pentru identificarea, prinderea autorului infracțiunii și administrarea mijloacelor de probă Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a beneficiat de sprijinul prompt al I.P.J. Iași - Serviciul de Investigații Criminale.
Menționăm că referatul cu propunere de arestare a fost trimis spre competentă soluționare la Tribunalul Iași, care, prin minuta din data de 26.05.2026, a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 zile. Precizăm că această etapă a procesului penal propunerea de arestare preventivă, precum și punerea în mișcare a acțiunii penale sau luarea altor măsuri procesuale, așa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
PRIM PROCUROR, ELENA MÃDÃLINA PRICOP
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.